Imaginile incidentului sângeros de la spitalul din Onești. Momentul în care un angajat este înjunghiat de un pacient
0Camerele de supraveghere au surprins momentul în care un pacient adus beat la Spitalul Oneşti, vineri noapte, l-a înjunghiat pe unul dintre paznicii unităţii medicale, care încerca să îl liniştească.
Incidentul a avut loc la Spitalul Oneşti, acolo unde bărbatul de 71 de ani, din orașul Târgu Ocna, a ajuns beat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. El fusese găsit de poliţişti dormind pe o bancă în parc şi dus la spital pentru evaluare.
La câteva ore după ce i-a fost întocmită fişa şi i s-au făcut analize de sânge, bărbatul a devenit din ce în ce mai agitat şi a început să se certe cu o asistentă, pe care a acuzat-o că încearcă să-i facă rău. Pentru că părea că vrea să se ridice şi să se meargă către aceasta, paznicul de la unitatea medicală s-a apropiat de el pentru a-l linişti. Acesta a fost momentul în care, dintr-odată, pacientul s-a repezit asupra lui şi l-a înjunghiat.
„Pacientul a reproșat tot timpul că apa pe care o avea dumnealui în bidoane, două bidoane de apă, este contaminată. Că i s-a pus alcool în apă. M-am așezat pe scaun, el atunci a avut tendința să vină spre mine, agentul de pază s-a dus și a spus: «Stați liniștit aici jos!» și atunci s-a întâmplat incidentul”, a povestitasistenta implicată în conflict.
Varianta asistentei agresate verbal este susţinută şi de declaraţia medicului-şef al secţiei de primiri urgenţe de la Spitalul din Oneşti.
„A devenit dintr-odată agresiv, a declarat că asistenta care îl monitorizează vrea să îi facă rău, s-a ridicat în picioare, a vrut să meargă spre aceasta, dar colegul de la pază a intervenit”, a spus Ana-Maria Băncescu, șef secție primiri urgențe a spitalului din Onești.
Momentul atacului neaşteptat asupra paznicului, în vârstă de 35 de ani, a fost surprins de camerele de supraveghere din spital. În imagini se poate vedea cum bărbatul de 71 de ani se ridică din pat, iar paznicul intervine pentru a aplana conflictul dintre el şi asistentă. Dintr-odată, însă, pacientul îl atacă pe paznic şi îl înjunghie.
Bărbatul de 35 de ani a fost internat în unitatea medicală unde lucrează, pentru monitorizare, şi se află în afara oricărui pericol.
Acest incident, care, din păcate, nu este unul izolat, ridică din nou problema securităţii cadrelor medicale la locul de muncă, mai ales a celor de la secţia primiri urgenţe, unde personalul se confruntă adesea cu agresiuni verbale şi chiar fizice din partea unor pacienţi sau a aparţinătorilor acestora.
„Pentru protejarea medical împotriva agresiunilor de tot tipul din partea pacienților și aparținătorilor, considerăm deosebit de importantă întărirea legislației privind pedepsirea agresiunilor”, a declarat managerul Spitalului Municipal Onești, Gelu Niculcea.
După ce reprezentanţii sptalului au sesizat poliţia în legătură cu înjunghierea angajatului de la pază, pe numele pacientului de 71 de ani a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.