Doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un tren, în Bacău

0
Publicat:

Un autoturism a fost spulberat de un tren la o trece de nivel cu calea ferată, în localitatea Dofteana, din județul Bacău. Doi tineri au rămas încarcerați. În ciuda eforturilor de salvare, ambii au murit.

Autoturismul a fost lovit de un tren de călători. FOTO ISU Bacău
Autoturismul a fost lovit de un tren de călători. FOTO ISU Bacău

Accidentul a avut loc vineri seara. Mașina a fost lovită de un tren de călători, potrivit Agerpres.  

În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate. Acestea au fost descarcerate de echipajele de intervenţie, fiind predate echipajelor SAJ inconştiente, cu multiple traumatisme", a declarat, inițial, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, Ema Tereş.

Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean au încercat să resusciteze victimele

Din păcate, cele două persoane au murit.

„A fost declarat decesul a două persoane, una de sex feminin în vârstă de 26 ani şi una de sex masculin în vârstă de 28 ani", a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

În tren se aflau circa 30 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Traficul feroviar este blocat. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cum a avut loc accidentul.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, trei oameni și-au pierdut viata, după ce mașina în care circulau a fost lovita de un tren marfar. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. 

O altă maşină a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată de pe DJ 243, în județul Vaslui. Cele două persoane aflate în interior au ajuns la spital. la spital.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite