Bacău: O fetiță de un an și opt luni a murit într-un incendiu la Onești
0
În această dimineață, în jurul orei 5.20, flăcările au cuprins o garsonieră situată într-un imobil de pe strada Libertății din Onești. În urma incendiului produs din cauza nesupravegherii unei instalații de încălzire improvizate locuința a ars în întregime.
Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Onești a intervenit în această dimineață pentru a lichida un incendiu produs într-o garsonieră situață la parterul unui bloc de pe strada Libertății din Onești.
În locuința formată din două camere se aflau o fetiță de un an și opt luni, care a fost găsită decedată și un băiețel de opt ani care a fost dus de urgență la Spitalul Municipal din Onești cu arsuri de gradul I pe 70% din suprafața corpului.
"Din păcate corpul fetiței a fost găsit carbonizat dar băiețelul a fost salvat la timp. El a fost preluat imediat de un echipaj SMURD care l-a transportat la spital. Niciunul dintre părinți nu erau acasă când s-a produs tragedia, tatăl fiind la servciu, iar mama în tot în spital întrucât a născut un alt copil de curând", ne-a spus Andrei Grecu, purtător de cuvânt la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bacău.
De cei doi copiii avea grijă un minor de 15 ani care a fost preluat de Ambulanță. "Incendiul a fost anunțat de către bunica copiiilor în vârstă de 56 de ani. Împreună cu fratele minorului de 15 ani a fost și ea dusă la spital aflându-se în stare de șoc", a mai zis Andrei Grecu.
Se pare că flăcările au izbucnit în garsonieră din cauza unui aparat de incălzire improvizat lăsat nesupravegheat.
"Tragem un semnal de alarmă asupra prevenirii incendiilor care sunt tot mai dese în sezonul rece. Chiar ieri, o altă locuință din Dărmănești a ars, din cauza unui coș de fum neprotejat. Recomandăm să se verifice cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere", a mai zis purtătorul de cuvânt.
De asemenea el a mai menționat că este foarte important să se tencuiască şi să se văruiască partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor.
"Recomandăm să nu fie lăsați copiii nesupravegheați în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzit. Acestea trebuie supravegheate permanent chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece ele pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi trebuie deconecate în cazul în care apar defecţiuni", a concluzionat el.
De asemenea, pompierii spun că pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil lichid, se recomandă următoarele masuri: verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil; interzicerea supraalimentării cu combustibil; alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare și curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.
De menționat că în Bacău în ultimele două luni au avut loc peste 80 de incendii.























































