Un TIR plin cu aditivi s-a răsturnat pe DN7. Doi şoferi au fost grav răniţi
0Un TIR cu aditivi alimentari s-a răsturnat, marţi dimineaţa, e Drumul Naţional 7 în dreptul localităţii arădene Vladimirescu. În accident au mai fost implicate două microbuze, iar doi şoferi au ajuns în stare gravă la spital.
Din primele cercetări făcute de poliţiştii arădeni la faţa locului se pare că neatenţia a fost cauza accidentului.
Şoferul unui microbuz care transporta persoane a oprit pe marginea drumului pentru ca pasagerii să se dezmorţească.
Conform unor martori, şoferul nu ar fi semnalizat oprirea şi un alt microbuz care transporta marfă l-a acroşat şi a intrat pe contrasens de unde venea un TIR. Şoferul autotrenului a încercat şi el să evite coliziunea cu maşina care i-a apărut în faţă, dar s-a răsturnat pe şosea cu roţile în sus.
Remorca era plină de aditivi alimentari care au curs pe şoseaua cae leagă Vladimirescu de municipiul Arad. S-a crezut iniţial că poate fi vorba de substanţe toxice iar pompierii au sosit cu o maşină cu apă şi spumă.
Cei doi şoferi care se aflau în TIR au fost grav răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Arad. De asemenea, şoferul microbuzului de marfă a suferit răni uşoare.
În urma accidentului, circulaţia pe DN7 a fost blocată câteva ore.
Vă mai recomandăm: VIDEO FOTO Grav accident pe A2. Un bărbat a murit, după ce roata unui TIR a explodat şi maşina a ajuns pe sensul opus. Circulaţia pe A2, reluată de la 18.20