Un specialist în remodelare corporală atrage atenţia asupra pericolului apariţiei celulitei în anotimul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Mitre este pasionat de meseria pe care o practică
Daniel Mitre este pasionat de meseria pe care o practică

Daniel Mitre, un arădean specialist în remodelare corporală vorbeşte despre celulita în anotimpul rece. El ne spune ce trebuie să mâncăm şi ce măsuri trebuie luate pentru evitarea ei.

Daniel Mitre afirmă că alimentaţia hipercalorică şi un aport scăzut de minerale şi vitamine, cât şi variaţiile de temperatură sunt cauzele principale ale celulitei.

„În general rezultatele tratamentelor anticelulitice apar greu şi dispar repede, asta pentru că nu este adoptat un stil de viaţă sănătos. Mâncarea de tip fast-food, dulciurile în exces, conservanţii alimentari sunt factori favorizanţi. O disciplină în alimentaţie, sportul şi mai ales răbdarea, sunt elemente decisive atunci când vorbim despre reducerea celulitei. Diferenţele de temperatură, ne predispun la fragilitate cutanată şi spasme vasculare, factori care contribuie la agravarea celulitei”, spune tânărul.

Acesta susţine că în ultimii ani au apărut diverse studii care demonstrează faptul că celulita poate fi legata în mod indirect de către factori psihologici. Stresul, anxietatea, dereglarile emoţionale, toate acestea conduc la apariţia sau dezvoltarea celulitei.

„Celulita apare la peste 90% dintre femeile care au trecut de pubertate şi rareori este întâlnită la bărbaţi. Contrar convingerilor populare, celulita nu apare stric la persoanele supraponderale ci şi la cele care au o greutate corporală normală sau sunt slabe. Zonele cele mai afectate de celulita sunt: şoldurile, fesele, coapsele, abdomenul şi bratele. O piele frumoasă, netedă este legată direct de buna activitate a vaselor sanguine, de o hidratare corespunzatoare a organismului şi de un echilibru al nutrienţilor. Factorii care contrubuie la slăbirea fibrelor de colagen, determinând formarea celulitei sunt dereglările hormonale, sarcina şi vârsta. Aceşti factori pot afecta circulaţia sanguină şi drenarea de la nivelul ţesuturilor grase, conducând la scăderea cantitaţii de oxigen şi substanţe nutritive din sânge, permiţând depunerea toxinelor şi reţinerea apei. Câteva dintre cauzele comune ale celulitei: obezitatea, sedentarismul, hipoactivitatea tiroidei, intoleranţa alimentelor commune”, mai spune Daniel Mitre.

De asemenea, stresul produce toxine şi retenţia apei în organism, îngreunând activitatea organelor care, de regulă, evacuează „deşeurile” din organism. Astfel, toxinele acumulate în organism se alătura celulelor de grăsime şi reţinerilor de apă, împreună formând depozitele de grăsime ce stau la baza celulitei. Specialistul în remodelare corporal vine cu ponturi privind alimentele cae sunt recomandate în perioada anotimpului rece.

„Putem include aici şi detoxifierea naturală a organismului. În general alimentele bogate în fibre sunt cele mai indicate atunci când dorim o detoxifiere naturală a organismului. Fibrele stimuleaza tranzitul intestinal şi asigură o detoxifiere fiziologică a organismului. Fibrele interacţionează cu asimilarea grăsimilor şi zahărului la nivel intestinal, reducând nivelul colesterolului şi al glicemiei. Ele conferă senzaţia de satietate rapid, cu un aport minim de calorii. Pe lângă alimentaţie, putem include şi sesiuni de masaj. Drenajul limfatic este un ansamblu de tehnici manuale, utilizate pentru facilitarea eliminării lichidelor în exces pe care limfa le adună şi purifică trecându-le prin ganglioni, înainte de a intra în circuitul sanguin. Acest tip de masaj, alături de un masaj anticelulitic corect, ajută foarte mult în lupta pentru combaterea celulitei”, a mai declarat tânărul arădean.

Acesta spune că în ultima perioadă salonul unde lucrează este luat cu asalt de doamnele şi domnişoarele care doresc să scape de celulită. 

Vă mai recomandăm: Ce alimente să eviţi ca să nu faci celulită

La ce tratament apelează Nicoleta Luciu pentru a scăpa de celulită

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite