ULAL: Preţul căldurii şi al apei calde, atentat la sănătatea şi igiena arădenilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi dintre arădenii de la blocuri trăiesc în frig şi mizerie, din cauza costurilor ridicate pe care le au utilităţile, reiese din datele pe care le deţine Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad.

Datele pe care le deţin cei de la ULAL arată o scădere a consumului de apă caldă sub limita normelor de igienă prevăzute de legislaţie.

„S-a ajuns, în multe cazuri, ca o familie de 2 – 3 persoane să consume între 0,25 şi 0,55 de metri cubi de apă caldă pe lună, în condiţiile în care norma minimă de igiena prevede un consum de 0,5 metri cubi de apă caldă/persoană/lună. Lipsa de confort, statul în frig, atentatul la sănătatea şi igiena semenilor noştri nu au fost însă argumente convingătoare pentru consilierii locali ai Puterii, care nu au fost de acord cu scăderea preţului gigacaloriei”, a declarat Vasile Arion, vicepreşedintele ULAL Arad.


„Am căutat să-i conving cu argumente pertinente pe consilierii locali, atât în comisia de buget cât şi în şedinta de plen a Consiliului Local Municipal Arad. Aceşti consilieri sunt receptivi însă numai la ordinul primarului şi am realizat mai târziu că, oricâte argumente aş avea, oricâtă dreptate aş avea, altele sunt interesele”, şi-a continuat Vasile Arion tirul la adresa reprezentanţilor Puterii din administraţia locală.

Pentru a vedea pe cine consideră vicepreşedintele ULAL Arad vinovat de acest lucru click pe www.newsar.ro.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite