Primari din Vestul României amenință cu proteste. „E doar o glumă proastă a lor” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi primari din Vestul țării sunt revoltați pentru că autoritățile centrale vor să închidă accesul circulației între o stradă din localitatea Șiria și drumul județean, în contextul deschiderii noului pasaj.

Primarul de la Șiria a postat un mesaj și o fotografie pe Facebook FOTO Valentin Bot
Primarul de la Șiria a postat un mesaj și o fotografie pe Facebook FOTO Valentin Bot

Astfel, inginerul Valentin Bot, care este primarul Șiriei, ia atitudine împotriva deciziei autorităților centrale de a închide accesul circulației între strada Șiriei și DJ709, în contextul deschiderii noului pasaj, așteptat de șoferii arădeni de mai bine de 15 ani.

Primarul consideră că interzicerea accesului pe vechiul drum, o arteră folosită de toți cei ce merg spre Șiria sau se îndreaptă spre cele mai importante zone turistice din județ, cum ar fi, de exemplu, Moneasa, este „pur și simplu lipsită de logică”. Mai mult, primarul Valentin Bot amenință cu declanșarea protestelor, în cazul în care nu se va găsi o soluție.

„Măsură împotriva logicii”

Acesta a postat pe o rețea de socializare un mesaj în care le atrage atenția ceățenilor comunei Șiria, dar și celor care tranzitează localitatea, asupra deciziei autorităților centrale de a închide circulația pe drumul de legătură dintre strada Șiriei și DJ 709. Edilul spune că nu acuză pe nimeni dar nu poate sta indiferent, mai ales că localnicii și șoferii în tranzit sunt direct afectați.

Refuzul autorităților centrale de a lăsa deschis circulației vechiul drum ce face legătura între strada Șiriei și DJ709, o arteră folosită de toți cei ce merg spre Șiria și spre cele mai importante zone turistice din județ, un drum folosit de nenumărați oameni care fac naveta spre Arad, este nu doar împotriva logicii, dar și o măsură care afectează o mulțime de firme și oameni”, spune primarul Valentin Bot.

Edilul arată că varianta folosirii noului pasaj, și acesta „amânat și tărăgănat vreme de aproape 15 ani”, ar gâtui și mai mult traficul, și așa suprasolicitat.

„Culmea, acest refuz vine în condițiile în care doar la câțiva kilometri mai în față (dar și mai in spate), în Vladimirescu, este păstrată o trecere la nivel cu calea ferată, ceea ce transformă argumentul privitor la trenurile de mare viteză într-o motivare hilară”, spune primarul Valentin Bot.

Acesta declară că dacă va fi nevoie va protesta cu siguranță.

Sperăm să existe înțelegere și o colaborare între toate instituțiile județene, administrațiile locale și cetățenii județului Arad, care vor fi afectați de această măsură ilogică, de închidere a acestui punct de trecere peste calea ferată la intrare în municipiul Arad”, mai spune primarul.

 Pe de altă parte, primarul Aradului, Călin Bibarț, aflat într-o vizită pe șantierul de la viitorul pasaj rutier din Micălaca, a respins ideea desființării trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Șiriei.

Gata în decembrie

Dirigintele de șantier estimează că pasajul ar putea fi gata și deschis circulației la începutul lunii decembrie.

De ceva timp am avut discuții telefonice, în primă fază, cu ministrul transporturilor, cu directorul CFR, la nivel național,iar  la cel regional, la Timișoara, pe același subiect: intenția CFR-ului ca la momentul deschiderii traficului de aici să desființeze bariera de pe Calea Șiriei, lucru cu care nu suntem de acord. Nu este normal, pentru că pasajul preia traficul, în general, de tranzit, de pe DN7, pe centură, frontieră și invers, iar Calea Șiriei face legătura cu Șiria, cu drumul județean și cu toată Valea Crișului și bifurcația spre Valea Mureșului”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Acesta amenință și el cu proteste: „Nu putem face din Calea Șiriei o stradă înfundată și din drumul care leagă aici un drum care duce nicăieri și să facem un zig-zag ca să intri în oraș. E o absurditate!”, a spus primarul Călin Bibarț.

Primarul a precizat că  nu va inaugura pasajul în aceste condiții, precizând: „E doar o glumă proastă a lor!”.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite