Medic ortoped, prins în flagrant când primea 20 kilograme de droguri. A spus că făcea un serviciu plătit

0
Publicat:

Un medic ortoped rezident arădean a fost prins cu 20 de kilograme de cannabis de către poliţiştii de la BCCO Timișoara. Acesta a declarat că a primit bani să ridice coletul.

Drogurile au fost ridicate de către medicul arădean FOTO arhivă Adevărul
Drogurile au fost ridicate de către medicul arădean FOTO arhivă Adevărul

Totul s-a întâmplat într-o benzinărie din municipiul Arad. Operațiunea a avut loc, miercuri seara, 31 ianuarie 2024. Este vorba despre Sergiu Robert Sima care a fost prins în flagrant în timp ce primea 20 de kilograme de droguri.

Pachetele în care erau 20 de kilograme de droguri, trimise din Spania, au fost ridicate de doi bărbați. Ambii au fost încătușați. În timpul anchetei, cei doi au recunoscut că au fost plătiți cu 2.000 de euro să ridice pachetele.

Cel care a ridicat drogurile a fost Sergiu Robert Sima, medic ortoped rezident la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad. Acesta era împreună cu iubita sa în momentul flagrantului, dar femeia nu avea niciun amestec.

Medicul rezident arădean a fost reținut pentru 24 de ore, fiind audiat la DIICOT Timișoara.

Percheziții în Vest 

În zona de vest a țării au mai fost în acest an și percheziții la traficianții de droguri.

Mai exact la data de 15 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au efectuat 56 de percheziții domiciliare, în județele Arad și Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.

De asemenea, au fost puse în executare 89 de mandate de aducere.

S-a reținut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, 45 de persoane ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc (cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis) și substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din județele Arad şi Timiş”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite