Masacrul continuă la Arad: alte zeci de căprioare moarte găsite pe câmp

0
Publicat:

Județul Arad devine renumit prin moartea căprioarelor. Alte zeci de animale moarte au fost găsite pe un fond de vânătoare, asta la puțin timp după ce în altă zonă din județ s-a întâmplat același lucru.

Este vorba despre mai multe căprioare moarte FOTO aradon
Este vorba despre mai multe căprioare moarte FOTO aradon

Mai precis, de data aceasta, cadavrele au fost descoperite în zona Secusigiu, la nici două săptămâni după cazul similar din Caporal Alexa.

Pe câmpurile din zonă au fost găsite câteva pliculețe cu otravă pentru rozătoare, spun reprezentanții Gărzii de Mediu Arad și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție, care au ajuns imediat la fața locului și au deschis o anchetă. Cel care a anunțat autoritățile a fost proprietarul fondului de vânătoare.

Surse de la fața locului ne-au spus că animalele moarte sunt în mai multe locuri, pe suprafețe mari, iar autoritățile nu le-au putut aduna pe toate miercuri, 6 martie 2024, astfel că activitatea va continua și astăzi.

Amintim că în luna februarie, alte zeci de cadavre de căpriori au fost descoperite pe câmpurile din zonele Caporal Alexa, Curtici, Nădab şi Olari, iar în aceste cazuri,

Autorităţile cred că moartea a fost provocată de raticide împrăștiate de fermieri pentru combaterea rozătoarelor, deoarece plicuri cu substanțele folosite au fost descoperite în zonele unde au murit căprioarele. Substanțele nu sunt ilegale, însă folosirea lor s-a făcut fără respectarea legislației, motiv pentru care până acum două ferme fost amendate cu 120.000 de lei în total.

Pe lângă căprioare au fost găsite și vulpi moarte.

40 de cadavre 

În februarie aproximativ 40 de cadavre de animale au fost ridicate de pe câmpuri, fiind prelevate probe biologice pentru teste de laborator, înainte să fie incinerate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca de îndată să se treacă la colectarea momelilor raticide, iar utilizarea produselor raticide să fie efectuată în conformitate cu prevederile certificatelor de autorizare. A fost predată o cantitate de 1.325 kg de deşeuri animaliere pentru neutralizare prin incinerare. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 120.000 de lei, iar organele de urmărire penală au deschis două dosare penale in rem”, susțineau reprezentanții Gărzii de Mediu.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite