Video Gospodării cotropite de viitură în județul Arad. Pompierii au scos oameni din locuință VIDEO
0Ploile care au lovit vestul țării luni, 29 mai 2023, au dus la inundații. Două persoane din județul Arad amenințate de viitură au fost scoase de către pompierii militari din locuință.
UPDATE: Reprezentanții ISU Arad anunță Cod Portocaliu hidrologic, avertizare valabilă luni, 29 mai 2023, interval orar 17.10 – 24.00.
Vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri rapide de debit și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație.
Bazine afectate sunt cele ale râurilor din bazinele hidrografice: Chisindia, Cigher – bazin amonte Ac. Tăuț (afluenți ai râului Crișul Alb).
Viitură în Arad VIDEO Claudia Untaru
Știre inițială:
A fost transmis mesaj de averizare, prin sistemul Ro-Alert.
În total 10 gospodării din județul Arad au fost inundate.
„Pompierii militari ai Detașamentului Sebiș intervin cu: o autospecială de intervenție, două motopompe și un echipaj SMURD pentru evacuarea apei din aproximativ 10 gospodării inundate în urma unei viituri, în localitatea Păiușeni. Pompierii au acționat și pentru evacuarea din locuințe a două persoane", a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Intervenția este în dinamică.
De asemenea, tot luni, 29 mai 2023, în urma fenomenelor meteorologice avertizate, pompierii militari ai Secției Bârzava și ai Gărzii de intervenție Birchiș au intervit cu o motopompă pentru evacuarea apei din aproximativ 15 fântâni, în localitatea Bata.
Atenționare
Încă de vineri, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri ale debitelor şi nivelurilor sunt prognozate pe unele râuri din judeţele: Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dâmboviţa, Prahova , Ilfov, Ialomiţa, Braşov, Covasna, Buzău, Constanţa şi Tulcea .