Cât câştigă un bucătar profesionist în străinătate. Povestea românului care găteşte de patru decenii pe toată planeta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Igreţ este apreciat în mai multe ţări ale lumii FOTO arhivă personală
Nelu Igreţ este apreciat în mai multe ţări ale lumii FOTO arhivă personală

Artistul bucătar arădean Nelu Igreţ găteşte profesionist de patru decenii, iar meseria l-a condus de lungul timpului pe aproape întreg cuprinsul planetei.

În anii '70 acesta şi-a descoperit pasiunea pentru gătit, când s-a angajat la Hotel Astoria din Arad.

„Am stat foarte puţin acolo, deoarece am luat drumul Litoralului. Acolo s-a infiripat amorul pentru bucătărie. Când a început exodul către Vest, m-am trezit în Italia, unde am făcut cunoştinţă cu o gastronomie sănătoasă care dăinuie de sute de ani şi care noua ne este necunoscută încă. Probabil câteva frânturi. Setea de a cunoaşte chichiţele bucătăriei rafinate m-a împins pe Coasta de Azur şi am început cu Nisa, apoi a venit Antibe, apoi Juan le Pin, apoi St.Tropez, Paris, Amsterdam, Saarburg, Casablanca, Tanger, Cairo, Alexandria, Corsica, Bucureşti, Predeal, Pergola din Arad”, spune Nelu Igreţ (60 de ani).

Nelu Igreţ este specializat în prepararea de peşte şi fructe de mare, dar spune el: „fără să neglijeze fragezimea cărnurilor, eleganţa mâncărurilor în care investesc suflet şi o simfonie de arome care te fac să crezi că din farfurie îţi vorbeşte marea”.


Arădeanul spune că cel mai mult i-a plăcut în Corsica, la Bonifacio, pentru că acolo este o bucătărie aproape bio, deoarece corsicanii interzic introducerea ierbicidelor şi pesticidelor pe insulă, şi acolo se îmbină bucătăria italiană cu cea franceză.

bucatar arad

Nelu Igreţ este specialist în preparate din peşte FOTO arhivă personală 

În momentul de faţă Nelu Igreţ face preparate doar la evenimente de lux, iar din primăvară va pleca pentru un an, cu contract în Belgia. „Voi pleca în Knokke-Heist, o zonă turistică la Marea Nordului. Acolo voi prepara în special fructe de mare, dar şi alte preparate din bucătăria internaţională”, mai adaugă arădeanul. 

Acesta spune că dacă ar fi să o ia de la capăt ar alege tot această meserie, din care profesioniştii care o iubesc pot trăi foarte bine.

De exemplu, în perioada în care a lucrat în Bucureşti a câştigat peste 2.000 de Euro lunar, iar când a fost angajat în străinătate a câştigat peste 4.000 de Euro. Nelu Igreţ este singurul din familia sa care are o astfel de pasiune. 

Vă mai recomandăm: 

Cătălin Scărlătescu: „Sunt cel mai tare bucătar român în viaţă!”

Reţetele celui mai mare bucătar al Imperiului Roman. Cum se gătea în urmă cu 2.000 de ani puiul cu năut

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite