CAMPANIA "REȚETA SUCCESULUI" Şi-a început afacerile cu doar 5.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marin Crişan şi-a deschis o firmă de transport după Revoluţie, business pentru care şi-a riscat familia şi prietenii. Omul de afaceri deţine în prezent cel mai mare depozit din vestul ţării de sârme, electrozi, materiale şi accesorii de protecţie a muncii.

Marin Crişan este unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din vestul ţării. Când priveşte în urmă şi îşi aduce aminte cum a început, se amuză, dar e conştient că s-a sacrificat în totalitate. „Am pus bazele unei firme în 1991, cu doar 5.000 de lei. Au fost singurele mele economii şi mi-am zis că trebuie să încerc. Am avut încredere încă de la început în puterile mele”, a spus Marin Crişan.

A început cu o firmă de transport, prelua comenzile poştale şi lucra de la cinci dimineaţa până noaptea târziu. Mai apoi, a luat câţiva bani împrumut de la nişte rude şi şi-a cumpărat cinci furgonete. „Până în 1993 îmi aduc aminte că am lucrat cu poşta. Apoi am început să mă îndrept către domeniul construcţiilor. Un om poate avea succes în afaceri doar dacă este calculat, muncitor şi disciplinat”, a adăugat bărbatul.

A făcut sacrificii

Marin Crişan prosperă de la un an la altul. Omul de afaceri deţine astăzi cel mai mare depozit din vestul ţării de sârme, electrozi, materiale şi accesorii de protecţie a muncii şi este importator direct de materiale şi accesorii de tehnică a sudurii. Arădeanul recunoaşte că încă de la început şi-a sacrificat familia. A trebuit să fie departe de ei şi să se dedice sută la sută afacerii.

„A fost greu la început, dar cred că în timp a meritat sacrificiul. De-a lungul anilor pot să recunosc că am învăţat să muncesc, m-am maturizat de la o zi la alta şi am devenit mai responsabil. Am fost desemnat şi preşedintele Filialei Patronatului Român al judeţului Arad”, a explicat omul de afaceri.

Pregătit pentru afaceri

Marin Crişan a visat încă de la început să ajungă un om influent. Pentru asta, bărbatul s-a pregătit mult în domeniu. A urmat un curs de economie în anul 1991, mai apoi s-a înscris şi la câteva cursuri de management şi marketing. „Dacă nu ai în sânge flerul de afacerist, nu vei reuşi niciodată”, a încheiat arădeanul.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite