UPDATE BAC 2014 Teleorman Un candidat de la Liceul tehnologic ” Nicolae Bălcescu” Alexandria a fost eliminat din examen la ultima probă
0
La ultima probă a examenului de bacalaureat, proba la alegere a profilului, au fost prezenţi 2666 candidaţi din Teleorman. Deşi s-au înscris la această probă, 216 absolvenţi de clasa a XII-a nu s-au mai prezentat la examen. Un elev a fost eliminat din examen.
UPDATE Majoritatea absolvenţilor la profilul matematică-informatică au ales să dea proba la Biologie, în vreme ce majoritatea absolvenţilor de la Uman au optat pentru Geografie. Alţi candidaţi, puţini la număr, au ales Fizica, Informatica, Filosofia sau Psihologia.
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Comisiei Judeţeane de Bacalaureat, un singur candidat a fost eliminat din examen. Este vorba despre un candidat de la Liceul Tehnologic ” Nicolae Bălcescu” care a fost prins având la el un telefon mobil.
Prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 s-a încheiat cu proba de astăzi.
Primele rezultate la sesiunea din vară a bacalaureatului vor fi afişate până pe 7 iulie la ora 12:00, în aceeaşi zi fiind programată şi depunerea contestaţiilor, între orele 12:00 şi 16:00. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 8 şi 10 iulie iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 11 iulie.
Ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2014, cea scrisă la alegere a profilului şi a specializării, este programată vineri, 4 iulie. Adevărul va publicalistele subiectelor imediat după încheierea examenului, iar rezolvarea subiectelor se va face în direct în cadrul emisiunii Adevărul Live.
În Teleorman, s-au înscris la prima sesiune de bacalaureat din acest an 3300 de elevi.
La Chimie, au fost şapte subiecte, candidaţii au avut de calculat acizi, atomi, număr de molecule, să explice nişte reacţii şi să spună despre sodiu, de ce este ţinut sub petrol şi de ce ia foc la apă.










Primele rezultate la sesiunea din vară de la BAC 2014 vor fi afişate până pe 7 iulie la ora 12:00, în aceeaşi zi fiind programată şi depunerea contestaţiilor, între orele 12:00 şi 16:00. Rezolvarea contestaţiilor la Bacalaureat 2014 se va face între 8 şi 10 iulie iar afişarea rezultatelor finale pentru BAC 2014 este programată pentru 11 iulie