Senatorul Timotei Stuparu , trimis în judecată pentru că şi-a angajat în mod fictiv un consilier şi a încasat banii personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul General l-a trimis in judecata pe senatorul de Teleorman Timotei Stuparu pentru că şi-ar fi angajat în mod fictiv un consilier şi ar fi încasat el banii.

Potrivit Parchetului General, senatorul de Teleorman Timotei Stuparu este acuzat  de fals intelectual (două acte materiale), fals în inscrisuri sub semnatura privata, participatie improprie la infractiunea de fals în inscrisuri sub semnatura privata, participatie improprie la infractiunea de fals intelectual (trei acte materiale), inselaciune (două acte materiale), fals material in inscrisuri oficiale (două acte materiale) si uz de fals (trei acte materiale).

Potrivit unui comunicat al Parchetului General , Timotei Stuparu, în exercitarea mandatului de senator, a completat în fals, la data de 30 aprilie 2013, datele de stare civilă ale persoanei vătămate D.E.I. semnând cu numele acesteia un înscris oficial "NOTĂ" (act oficial fals) prin care încunoştiinţa Direcţia Resurse Umane din Senatul României despre rezilierea unui contract civil încheiat cu persoana vătămată.

În acest context, Timotei Stuparu a completat, tot la data de 30 aprilie 2013, pe înscrisul sub semnătură privată "Declaraţie" rubrica referitoare la persoana vătămată în cauză şi a aplicat, în fals, semnătura acesteia la rubrica "Semnătura asiguratului", înscris folosit la angajarea fictivă a acesteia în cadrul biroului său de parlamentar.

Potrivit procurorilor, înscrisurile completate şi semnate astfel au fost de natură să inducă în eroare un funcţionar public de la Direcţia Resurse Umane a Senatului României, care a semnat la rândul său documente prin care atesta angajarea persoanei vătămate D.E.I. în funcţia de consilier la biroul parlamentar al senatorului, context în care un funcţionar al Departamentului economic al instituţiei a întocmit statele de plată din 3, respectiv, 17 iunie 2013.

Pe baza documentelor întocmite în fals, Timotei Stuparu a obţinut pentru sine veniturile ce figurau ca drepturi salariale cuvenite persoanei vătămate D.E.I. Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Timotei Stuparu este senator de Teleorman, ales pe listele PSD în 2012. Senatorul este şi purtătorul de cuvânt al PSD Teleorman.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite