Școala de șoferi în comunism: sală, poligon, traseu de zi și traseu de noapte. Cele mai grele au fost eliminate în 1995 VIDEO
0În perioada comunistă, regimul supraveghea întregul proces de obținere a permisului de conducere, inclusiv înființarea și programul de învățământ al școlilor de șoferi, procesul de examinare și eliberarea permiselor.
Școlile de șoferi private erau practic inexistente, deoarece statul urmărea să dețină controlul total asupra procesului de formare a șoferilor. Statul stabilea numărul de locuri disponibile, în funcție de nevoia de șoferi percepută în diverse sectoare ale economiei.
Permisul era obținut automat de cei care urmau cursuri organizate în ultimii 2 ani de studii la facultățile și secțiile facultăților din cadrul instituțiilor de învățământ superior care pregăteau specialiști în proiectarea, întreținerea sau exploatarea autovehiculelor, ori în ultimul an de studii la școlile tehnice și de maiștri auto.
De asemenea, permisul era obținut și de cei care urmau cursuri de conducători de autovehicule organizate de Ministerul Forțelor Armate și în cele organizate de Ministerul Afacerilor Interne.
Programa școlilor de șoferi era puternic influențată de ideologia comunistă și de prioritățile statului. Pe lângă aspectele tehnice ale șofatului, pregătirea includea adesea educație ideologică și propagandă legată de principiile comunismului și de partidul de guvernământ.
Durata instruirii în școlile de șoferi varia, dar, de obicei, dura câteva luni. Programul de învățământ includea cursuri teoretice, lecții practice de conducere și pregătire rutieră simulată sau reală.
Examenele de conducere erau susținute de autoritățile de stat, iar pentru obținerea permisului de conducere era necesară promovarea acestora.
Examenele constau, de obicei, dintr-o componentă teoretică, în cadrul căreia candidații trebuia să răspundă la întrebări despre regulile și reglementările rutiere, și o componentă practică, în cadrul căreia candidații trebuiau să își demonstreze abilitățile de conducere.
Candidații, indiferent de categorie, aveau de dat nu mai puțin de patru probe, și anume examenul teoretic (sala), un examen în poligon, traseul de zi și traseul de noapte.
Dintre toate aceste patru probe, cele mai grele erau traseul de noapte și poligonul.
În cazul poligonului, șoferii erau nevoiți să treacă prin mai multe etape, parcarea în loc fix, urcarea pe rampă, coborârea cu fața de pe rampă și coborârea cu spatele, plus parcările laterale, iar în cazul în care examinatul dărâma cel puțin un jalon era declarat amânat, ceea ce însemna reluarea examenului.
Traseul de noapte și poligonul, adică exact cele considerate mai grele, care făceau diferența, au fost eliminate în 1995.
„Nu poate fi admisă la examenul pentru obținerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj cu violență ori pentru o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
De asemenea, nu poate fi admisă la examen persoana care, deși aptă de muncă, nu desfășoară, potrivit legii, o activitate utilă societății, ducând o viață parazitară.
În cazuri întemeiate, cu recomandarea organului de conducere colectivă din unitatea în care își desfășoară activitatea, organele miliției pot aprobă prezentarea la examen, pentru obținerea permisului de conducere, persoanei care a fost condamnată pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute în alin. 4, dacă a trecut un an de la executarea pedepsei”, se preciza în Decretul nr. 328/1966, privind circulația pe drumurile publice.
Se încarcă comentariile...
