Prostituție și proxenetism într-un apartament din Alba Iulia. Peștele a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Sibiu reținut de procurori din Alba Iulia pentru lipsire de libertate și lovire sau alte violențe a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În urma anchetei, s-a descoperit faptul că acesta este suspectat și de proxenetism.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile FOTO Pexels
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile FOTO Pexels

Tânăra pe care a agresat-o practica prostituția într-un apartament din Alba Iulia.  Măsura arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile a fost luată marți, 19 septembrie, de către magistrații Judecătoriei Alba Iulia.

Cazul a fost descoperit după o intervenție în forță a polițiștilor și jandarmilor în apartament, în urma unui apel la 112, în noaptea de 18 spre 19 septembrie.  Din primele informații, apartamentul ar fi fost închiriat în urmă cu o săptămână și există suspiciunea rezonabilă că, aici, ar fi fost oferite servicii sexuale contra cost. În noaptea respectivă, în jurul orei 02.00, în timp ce se afla în locuință bărbatul ar fi agresat o tânără de 24 de ani, din Cisnădie, ar fi amenințat-o cu moartea și ar fi împiedicat-o să părăsească apartamentul.

În urma unui apel la 112 polițiștii au intervenit și au spart ușa apartamentului. În interior a fost găsită fata de 24 de ani care a fost transportată la spital. În primă fază, potrivit reprezentaților IPJ Alba, bărbatul a fost reținut în data de 19 septembrie, bărbatul de 28 de ani, din Cisnădie, care era cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violențe și amenințare. În urma audierilor a fost adăugată și infracțiunea de proxenetism.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului B. D. M. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe și proxenetism, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 19.09.2023 şi până la data de 18.10.2023, inclusive. Respinge cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, ca neîntemeiată”, se arată în încheierea instanței de judecată. Bărbatul a contestat decizia Judecătoriei Alba Iulia.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite