Patru firme din Alba primesc 4,5 milioane de euro din fonduri europene pentru investiţii în producţie
0
Patru firme din judeţul Alba primesc bani din fonduri europene pentru proiecte aflate pe lista de rezervă pentru sprijin financiar POS CCE. Este vorba despre investiţii mari pentru IMM-uri, pentru care Ministerul Fondurilor Europene a făcut publică decizia de finanţare.
Ministerul Fondurilor Europene, coordonatorul activităţii Autorităţii de Management POS CCE, anunţă că se va suplimenta bugetul apelului pentru proiectele de investiţii mari pentru IMM-uri.
Până la sfârşitul lunii iunie vor fi semnate toate contractele de finanţare pentru proiectele care au obţinut minimum 60 puncte, conform prevederilor Ghidului solicitantului, şi se află pe lista de rezervă aferentă operaţiunii “Sprijin financiar cu o valoare cuprinsă între 1.065.001 lei şi 6.375.000 lei acordat pentru investiţii pentru IMM”.
Firmele din judeţul Alba aflate pe listă sunt:
Elis Agregate SRL – proiectul “Îmbunătăţirea performanţelor Economice ale societăţii prin achiziţie staţie aggregate”: 6.375.000 lei (aproximativ 1.450.000 euro)
Europexpres SRL – proiectul “Diversificarea activităţii prin înfiinţare statie de asfalt şi achiziţionare utilaje specifice”: 6.375.000 lei (aproximativ 1.450.000 euro)
Aloref SRL – proiectul “Diversificarea activităţii prin dezvoltarea sectorului de demolare a construcţiilor”: 4.652.900 lei (aproximativ 1.058.000 euro)
Nova Grup SRL – proiectul “Modernizarea şi creşterea capacităţii de producţie”: 2.172.550,22 lei (aproximativ 494.000 euro)
Firma Europexpres SRL aparţine omului de afaceri Eugen Lăpădat, care deţine în Alba Iulia patru staţii de carburanţi. Elis Agregate face parte din grupul Elis ce apaţine familiei Elisiu Goţa din Petreşti. Firma Aloref are doi asociaţi, pe Florin Popa şi Maria Popa.