Mită pentru deszăpezire pe Transalpina pentru ca o firmă să poată tăia pădurea. Pedeapsa decisă în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patronul a dat mită pentruc a societatea de stat să deszăpezească drumul închis circulaţiei
Patronul a dat mită pentruc a societatea de stat să deszăpezească drumul închis circulaţiei

Un administrator de societate comercială cu activitate în domeniul forerstier a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru dare de mită.

În cauză s-a reţinut că în luna martie 2020 inculpatul a dat printr-un intermediar suma de 8.000 lei unui alt inculpat, funcţionar public (şef al Districtului Şugag, din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Alba), pentru a efectua un act în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. 

În schimbul banilor, acesta a dispus efectuarea deszăpezirii pe un sector de drum închis circulaţiei rutiere (un sector de drum pe drumul cunoscut sub denumirea „Transalpina”), facilitând transportul de material lemnos pe acel sector de drum. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba pe data de 8 iulie 2021.

Inculpatul trimis în judecată este despre Nistor Emil, administrator al societăţii comerciale Ema Silva SRL, una dintre cele mai mari firme din domeniul exploatării lemnului, din România.

Anterior, la data de 19 aprilie 2021, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul funcţionar public (Jinar Adrian), fiind stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Totodată inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

La data de 31 mai 2021, Tribunalul Alba, prin hotărârea nr. 62/2021, a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei în forma încheiată, hotărârea rămânând definitivă. Acesta a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, în cadrul Primăriei Municipiului Sebeş sau Primăriei Comunei Daia Română.

Potrivit acordului de recunoaştere a vinovăţiei, la datele de 27 martie 2020 şi 02 aprilie 2020, Jinar Adrian a primit suma totală de 8.000 lei (în tranşe de 5.700 şi 2.300 lei) de la inculpatul Nistor Emil, prin intermediul unui martor, pentru a deszăpezi DN 67 C pe sectorul Curpăt situat la limita judeţelor Alba cu Vâlcea. 

Firma Ema Silva SRL a desfăşurat activităţi de transport lemn în perioada menţionată pe acest sector de drum. Ministerul Transporturilor a dispus închiderea temporară a circulaţiei pe acest sector, pe perioada 1 noiembrie 2019 – 30 martie 2020, iar datorită timpului nefavorabil şi a drumului impracticabil, această restricţie s-a prelungit până la data de 30 aprilie 2020 când circulaţia a fost deschisă. DRDP Cluj-Napoca a comunicat instanţei că nu au existat cereri sau solicitări pentru deschiderea sectorului de drum în cauză şi nici nu s-au încasat sume de bani pentru astfel de servicii.

Pentru documentarea cauzei penale, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba au fost delegaţi să desfăşoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Povestea arestării celui mai căutat partizan din România. Cum s-a ascuns Ion Gavrilă Ogoranu timp de 28 de ani de Securitate FOTO VIDEO

ASF intervine în disputa pentru controlul Prebet Aiud. Trei firme acţionează ilegal pentru a prelua compania

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite