Miracolul de la Sebeş. Cum au fost salvaţi doi copii care au căzut cu ATV-ul într-o prăpastie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ATV-ul a fost distrus complet în urma accidentului de la Râpa Roşie. Foto: Eduard Schneider
ATV-ul a fost distrus complet în urma accidentului de la Râpa Roşie. Foto: Eduard Schneider

Doi fraţi de 11 ani şi 14 ani au scăpat miraculos cu răni uşoare deşi s-au prăbuşit zeci de metri cu ATV-ul într-o prăpastie la Râpa Roşie, monument al naturii de lângă Sebeş, judeţul Alba.

Accidentul a avut loc pe data de 1 mai 2022. Intervenţia autorităţilor a fost una contracronometru. S-a reuşit scoaterea celor doi copii, o fată de 12 ani şi un băiat de 14 ani, în circa două ore cu ajutorul unui elicopter SMURD dotat cu troliu. 

Au mai contribuit la această acţiune de succes şi reprezentanţi ai ISU Alba, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dar şi salvamontişti. Aceştia din urmă au coborât pe coardă de alpinism în crevasele unde s-au oprit copiii şi au acordat primul ajutor până la sosirea salvatorului din elicopterul SMURD. 

Copiii erau căzuţi într-o crevasă adâncă de circa 2,5 - 3 metri şi lată de circa 50 centimetri.

Victimele nu au suferit răni grave, dovadă că au fost externaţi după 24 de ore de la internarea în spitalul universitar din Târgu Mureş.

sebes salvare copii

Momentul în care a ajuns la sol una dintre victime. Foto Facebook

Videograful Eduard Schneider din Sebeş a surprins într-un material video intervenţia autorităţilor şi salvarea celor doi copii.

„Cu o săptămână în urmă, ne ţineam cu toţii respiraţia pentru vieţile celor doi copii, accidentaţi la Râpa Roşie. Aflaţi acum că sunt bine amândoi datorită intervenţiei Divine, a serviciilor de urgenţă, care au intervenit exemplar, în timp record şi sub presiunea sutelor de telefoane îndreptate spre ei, dar nu în ultimul rând şi a piloţilor amatori de drone, care i-au localizat pe copii şi au raportat specialiştilor poziţia exactă, imposibil de determinat cu alte mijloace în timp atât de scurt. 

VIDEO

   

Vedeţi aici un mic extras, montat în grabă din derularea amplă a acţiunii de salvare, urmând să montez filmul complet, în cinstea salvatorilor, fără nicio pretenţie şi fără numele meu. Am filmat aceste imagini doar la insistenţele unor prieteni din serviciile de urgenţă şi cu ajutorul unei mici echipe alcatuite ad hoc, desi plecasem initial, îngrozit, imediat dupa ce am aflat de accident. Bine că s-a terminat cu bine, copiii au fost externaţi în mai puţin de 24 ore şi se află acum în convalescenţă acasă. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe Denisa, Alberto şi pe toţi cei care au contribuit la acest miracol!”, a transmis Eduard Schneider.

elicopter rapa rosie

Elicopterul la Râpa Roşie. Foto ISU Alba

IPJ Alba a anunţat deschiderea unui dosar penal în legătură cu accidentul produs la Râpa Roşie. În prezent s efac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Râpa Roşie este o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 10 hectare. Pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 şi 100 de metri. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide - toate de culoare roşiatică, potrivit site-ului dedicat acestei rezervaţii.

Vă mai recomandăm:

 

Satul din Ardeal devenit capitala neoficială a trandafirilor. Afacerile au luat avânt după pandemie

 

Şantier uriaş de betoane la doi kilometri de centrul unui oraş din Transilvania. Proiect abandonat de Hidroelectrica

    

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite