Judecătoarea care credea în paranormal. Decizie definitivă în șantajul de 38.000 de euro

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 47 de ani, de profesie producător şi regizor de filme, a scăpat, definitiv, de o pedeapsă cu închisoare pentru şantaj, după ce a obținut 38.000 de euro de la o judecătoare.

Judecătoarea credea în fenomene paranormale și a fost convinsă ușor să dea bani FOTO Adevărul
Judecătoarea credea în fenomene paranormale și a fost convinsă ușor să dea bani FOTO Adevărul

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, definitiv, încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, faţă de femeie (Magdolna Cecilia Eross) care, susţinând că este colaboratoarea unui „clarvăzător” şi „profitând de credulitatea şi starea emoţională deosebită a persoanei vătămate”, a primit zeci de mii de euro de la o judecătoare.

Magistratul a plătit banii de teamă că, în caz contrar, copilul ei va suporta consecinţe grave.

Instanța a admis în parte acţiunea civilă, obligând inculpata la plata sumei de 19.500 de euro şi 37.805 lei către magistrat. În total este vorba despre aproximativ 28.000 de euro. Autoarea faptei de șantaj a plătit anterior suma de 10.000 de euro.

În acest dosar, în 2019, femeia cu domiciliul în Târgu Mureș a fost condamnată la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată. Hotărârea a rămas definitivă, iar condamnata a fost depistată în străinătate, adusă în țară și depusă în penitenciar pentru executarea pedepsei.

În 2021, a reușit să obțină rejudecarea procesului și a fost eliberată din închisoare pentru că nu i-ar fi fost comunicată legal hotărârea astfel încât să o poată contesta la instanța de apel. În rejudecare, s-a constatat că fapta s-a prescris în martie 2023.

„În sarcina inculpatei s-a reţinut, în esenţă, că în perioada octombrie - noiembrie 2014, profitând de credulitatea şi starea emoţională deosebită a persoanei vătămate, i-a solicitat acesteia suma de 38.000 euro, prin intermediul emailurilor, comunicând că în caz contrar copilul ei va suporta consecinţe grave, cu referire chiar la decesul lui, sumă remisă în mai multe tranşe, pentru a nu se produce cele prezise”, se precizează în dosar.

Mii de euro pentru un presupus accident de circulație

Iniţial, în perioada decembrie 2012 - iunie 2013, între persoana vătămată şi un bărbat a avut loc o corespondenţă, referitoare la situaţia familială a acesteia, în cadrul căreia cel din urmă i-a sugerat să depună o sumă de bani la două biserici, pentru copilul ei, pentru a fi ferit de suferinţele ce ar urma în eventualitatea producerii unui divorţ al bunicilor materni.

După ce „clarvăzătorul” ar fi suferit un accident de circulaţie, femeia i-a trimis acestuia, cu titlu de împrumut, 2.000 de euro, sumă necesară intervenţiilor chirurgicale, şi ulterior 1.700 de euro, pe numele „asistentei" acestuia, pentru a fi depuşi la două biserici din Ungaria.

„În perioada octombrie - noiembrie 2014, inculpata (...) i-a prezentat persoanei vătămate, prin intermediul email-urilor, diverse scenarii implicând copiii lor, în sensul producerii unor evenimente nefericite, chiar şi decesul acestora, fapt ce a condus la remiterea în mai multe tranşe a sumei de 38.000 euro, pentru a nu se concretiza evenimentele prezise”, se arată în motivare.

Judecătoarea credea că există persoane capabile să prevadă viitorul ori să aibă acces la informaţii privind terţe persoane pe o cale de natură ezoterică ori parapsihologie.

„De vreme ce persoana vătămată a crezut în puterile paranormale ale interlocutorului, cu consecinţa remiterii sumelor de bani solicitate în mod injust, pentru a evita ca familia sa să sufere, se reţine că mesajele pe care aceasta le-a primit, de la o presupusă colaboratoare a acestuia, au avut aptitudinea de a insufla persoanei vătămate o stare de temere serioasă”, a susținut instanța de judecată.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite