Încă 19 cazuri noi de coronavirus în Alba. Peste 100 de persoane sunt internate în spitale. Focarul de la Alba Iulia se extinde
0
Un număr de 19 cazuri noi de COVID-19 în judeţul Alba, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise sâmbătă, 25 iulie, de către Direcţia de Sănătate Publică.
Numărul total al îmbolnăvirilor, de la începutul pandemiei, în judeţ, a ajuns la 672, de asemenea au fost declarate vindecate 454 de persoane şi înregistrate 30 decese. Numărul cazurilor active a ajuns la 188.
Vineri, în Alba au fost prelucrate 806 de teste, la DSP. Numărul total de teste efectuate în judeţ a ajuns la 38.835. În prezent, numărul persoanelor pozitive internate în spitale este 119, în timp ce 69 se află în izolare la domiciliu.
De la întrarea în vigoare a legii carantinării DSP a emis 4 decizii de izolare în spital a persoanelor confirmate pozitiv SARS-Cov-2 care au refuzat internarea în spital şi 106 decizii de carantinare la domiciliu a persoanelor contacti direcţi caz confirmat.
Localităţile din care provin cazurile noi (25 iulie): Alba Iulia – 8, Cugir – 4, Vinţu de Jos – 2, Abrud – 1, Aiud – 1, Berghin – 1, Blaj – 1, Jidvei – 1. La Alba Iulia există un focar care se manifestă de mai multe zile la o societate comercială cu sute de angajaţi.
La nivel naţional, numărul cazurilor noi este de 1.284, un nou record.