FOTO Tabere educaţionale în zona Frumoasa din Munţii Sebeşului pentru 160 de elevi din patru judeţe

0
0

Un număr de 160 de elevi din judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Vâlcea au participat în perioada iunie – august 2014 la patru tabere educaţionale organizate în zona Frumoasa din Munţii Sebeşului. Locul de desfăşurare a fost tabăra sportivă din Luncile Prigoanei.

Organizarea şi desfăşurarea taberelor a avut ca scop creşterea gradului de conştientizare privind importanţa conservării biodiversităţii din zona „Frumoasa”, activitate componentă a proiectului “Managementul integrat al siturilor ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa”, implementat de Consiliul Judeţean Alba în perioada mai 2012 – martie 2015. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, Axa Prioritară 4, din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). La cele patru tabere educaţionale a câte 7 zile fiecare au participat copii cu vârste cuprinse între 10-14 ani, din 24 de localităţi aparţinând judeţelor Alba, Sibiu, Hunedoara şi Vâlcea. Organizatorul evenimentelor a fost Fundaţia Paem Alba, în calitate de prestator al Activităţii 6 – Organizarea taberelor educaţionale pentru conştientizarea copiilor cu privire la conservarea biodiversităţii din siturile Frumoasa.

Selecţia elevilor participanţi la tabere s-a făcut în baza unui concurs organizat în perioada februarie - mai 2014, care a constat în realizarea de compuneri având ca teme frumuseţile naturale, conservarea biodiversităţii şi valorile prezente în sit. Concursul s-a finalizat cu desemnarea a 160 de câştigători, minim 4 elevi din fiecare localitate, care pe lângă premii, care au constat în seturi de materiale promoţionale, respectiv, tricou, insignă, pelerină de ploaie şi bidon de apă, au avut oportunitatea de a participa şi în tabăra “Frumoasa”. În cele 4 tabere organizate la tabăra sportivă “Luncile Prigoanei”, au participat 160 de copii, însoţiţi de profesori, specialişti în biodiversitate, voluntari şi membrii ai Unităţii de Implementare a Proiectului. 

Activităţile din tabere au fost desfăşurate în baza „Ghidului Micului Explorator al Frumoasei”, manual ce cuprinde informaţii despre importanţa conservării biodiversităţii din zonă, activităţi practice de explorare şi conservare. De asemenea în fiecare tabără au fost organizate 2 zile de excursii tematice. La finalul fiecărei tabere, elevii au primit diplome care atestă calitatea lor de „Ranger Junior” al Frumoasei.

”Motivul pentru care această activitate/acţiune a fost necesară constă în faptul că, participanţii, în mare majoritate copii, reprezintă viitorul zonei, constituie un grup ţintă extrem de important în orice proces de conştientizare, cu atât mai mult în ceea ce priveşte conservarea biodiversităţii, unde deciziile şi acţiunile au efecte şi se proiectează pe termen mediu şi lung”, se afirmă într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Aventură în sălbăticia Apusenilor. Spectacolul naturii de la Cheile Rîmeţului la Detunate

Artă populară veritabilă într-un cătun din Apuseni: ţăranul sihastru care împleteşte bucăţi de lemn

Proiect pe bani din Elveţia pentru dezvoltarea potenţialului turistic din Munţii Şureanu

Mai multe - Alba Iulia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite