Un fost politician român, condamnat pentru uciderea iubitei în Irlanda, cere eliberarea. Scandal în sala de judecată
0Un fost politician PDL condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat, vrea să fie eliberat condiționat. Marian Mihalache și-a ucis iubita în Irlanda, în 2010, și a fost condamnat la închisoare pe viață.
Pedeapsa din Irlanda a fost comutată în România la 25 de ani de închisoare. Fostul lider al PDL Hunedoara și fost șef al APIA din acest județ a început executarea pedepsei în 28 ianuarie 2010, executând până în prezent 13 ani. Bărbatul are în prezent 61 de ani și ar îndeplini condiția privind fracția de pedeapsă executată.
„Instanța constată că deținutul se află la a 2-a analiză din perspectiva liberării condiționate și este încarcerat din data de 28.01.2010, pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat. De asemenea, instanța constată că acesta a comis 27 de abateri disciplinare și nu a fost recompensat. Mai departe, instanța reține că persoana condamnată a refuzat participarea la mai multe programe educative.
În aceste coordonate, luând în considerare natura infracțiunii săvârșite, comportamentul manifestat în perioada detenției, total incompatibil cu normele carcerale, perioada rămasă de executat, precum și riscurile evidențiate de către evaluarea psihologică, instanţa constată că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare şi nu a demonstrat că, la acest moment, liberarea condiţionată reprezintă o măsură care să contribuie la reintegrarea sa socială”, a hotărât Judecătoria Aiud, care i-a respins, în 26 aprilie 2023, cererea de liberare condiționată. Instanța a stabilit că o nouă cerere poate fi formulată doar după data de 24 aprilie 2024.
Înainte de judecata dosarului, criminalul a provocat un scandal în sala de judecată. Acesta folosea cuvântul „orificiu”, în momentul în care dorea să formuleze o cerere.
„Instanța atrage atenția petentului că utilizarea unor asemenea expresii aduce atingere solemnității ședinței de judecată și nu sunt potrivite pentru desfășurarea ședinței. Petentul invocă chestiuni care nu au nici o legătură cu prezenta cauză, spunând «că ştie că este prost şi că așa cum a învățat la școală, dacă ar trebui să cunoască ceea ce se întâmplă astăzi în instanță». La susținerea cauzei de către apărătorul din oficiu, petentul intervine şi spune „doamnă, nu aveți cum să vă supuneți peste mine fără indicația mea”, se precizează în hotărârea instanței.
Amendat pentru scandal în sala de judecată
În final, magistratul constată că deținutul nu se supune dispozițiilor completului de judecată, iar comportamentul său aduce atingere solemnității ședinței, fapt pentru care a dispus îndepărtarea acestuia din sală.
La ieșire, Mihalache se adresează președintelui completului pe un ton ridicat utilizând expresia „v-ați născut judecător înainte de a vă naște, probabil”. Judecătorul a decis, astfel să îi aplice acestuia o amendă judiciară, în cuantum de 3.000 lei.
În vara anului 2009, după 13 ani în care Marian Mihalache îi fusese amant tinerei asistente plecate să muncească în Dublin, Loredana a decis să renunţe la relaţie. Bărbatul, om de afaceri, la acea vreme vicepreşedinte al PDL Hunedoara, fost director al Eco Sid Hunedoara şi fost director adjunct al APIA Hunedoara, divorţase recent de a doua soţie, în speranţa că o va convinge pe tânără să se întoarcă la el.
Bărbatul a ucis-o pe femeie în 27 ianuarie 2010, în camera unui motel din Dublin. În dimineaţa următoare, portarul de noapte a primit un mesaj vocal din cameră. A intrat şi l-a găsit pe Marian întins pe podea, în stare de inconştienţă. A observat urmele de sânge din baie şi pe Loredana, zăcând fără suflare, cu faţa în jos, în dormitor, doar în lenjerie intimă.
Cele două cuţite aduse de Mihalache se găseau în cameră, unul fiind plin de pete de sânge. Gâtul femeii era tăiat adânc, ceea ce îi provocase nu doar hemoragia mortală, dar şi ruperea coloanei vertebrale, au descoperit anchetatorii. A fost arestat și condamnat la închisoare pe viață.