Dosarul aurarilor ilegali de la Roșia Montană, închis definitiv. Cum ajungea metalul prețios la amanet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul de spălare de bani al comercianților ilegali de aur de la Roșia Montană a fost restituit definitiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Cei 15 bărbați trimiși în judecată scapă de acuzațiile penale.

Sistem de extracție a aurului descoperit la percheziții FOTO IPJ Alba
Sistem de extracție a aurului descoperit la percheziții FOTO IPJ Alba

Atât instanța de fond, Tribunalul Alba, cât și Curtea de Apel au constatat descrierea insuficientă a infracțiunii de spălare a banilor.

„S-a menţionat numărul actelor materiale ale infracţiunii de spălare de bani, a cantităţii de aur, a valorii acesteia, însă nu au fost menţionate persoanele de la care au achiziţionat aurul inculpaţii şi nu s-au lămurit aspectele referitoare la modalitatea săvârşirii infracţiunii, sub forma dobândirii sau deţinerii, elemente esenţiale în raport de care inculpaţii să-şi poată face apărările şi să se stabilească de către instanţă obiectul şi limitelor judecăţii”, se precizează în încheierea instanței de judecată.

Prin urmare, în 17 iulie 2023, Tribunalul Alba a hotărât să restituie integral procurorilor dosarul în care urmau să fie judecați cei 15 inculpați. 

Material sustras din galerii din care urma să fie extras aur FOTO IPJ Alba
Material sustras din galerii din care urma să fie extras aur FOTO IPJ Alba

Ancheta a demarat în urmă cu peste 8 ani, când unele dintre persoanele inculpate au fost prinse cu bulgări de aur chiar și de un kilogram fiecare, ce urma să fie vândut la centrele de amanet.

În cazul unuia dintre inculpați au fost identificate nu mai puțin de 8 contracte cu o casă de amanet din Târgu Mureș, pentru vânzarea unei cantități totale de 1.406,21 grame de aur, în sumă totală de 139.397 de lei, doar în 2014.

Topituri dintr-un aliaj de aur de 20 de karate

Anul următor au mai fost identificate contracte similare pentru cantitatea de 115,51 grame de aur în valoare de 12.995 de lei.

Același individ a fost prins împreună cu un partener în timp ce transportau cinci roci cu conținut aurifer, în greutate totală de 715 grame, iar cu ocazia percheziției domiciliare din data de 27 octombrie 2015, au fost ridicate șase bucăți de rocă auriferă.

În 25 iulie 2013 au fost depistate în autoturismul unui alt suspect cinci topituri dintr-un aliaj de aur de 20 de karate, în greutate totală de 811,01 grame în valoare de aproximativ 81.101 lei.

Descoperiri de la percheziții FOTO IPJ Alba
Descoperiri de la percheziții FOTO IPJ Alba

În septembrie 2015, un alt individ din grup a fost prins cu 1.379,08 grame de aur în valoare de 141.038 de lei, iar la percheziția domiciliară din data de 27 octombrie 2015 a fost identificată cantitatea de 106 kilograme de nisip aurifer, conținând 33,9331 grame aur, în valoare de 3.393,31 de lei.

Un alt complice a fost prins cu 1.283,41 grame de aur în valoare de 127.905 lei, dar și cu 3.261 de kilograme de minereu aurifer acasă și ustensile specifice pentru extragerea metalului valoros.

Despre o altă persoană se susține că a amanetat către o societate cantitatea totală de 912,46 grame de aur, în valoare totală de 89.884 de lei.

La percheziții au fost găsite inclusiv 50 de calupuri confecționate atât manual, cât și industrial, de pastă explozivă (dinamită), în greutate totală de 1,915 kg, cu o cantitate de 1,34 kg echivalent trotil (TNT), precum și două capse de inițiere, elemente folosite pentru extragerea aurului.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite