Cererea de paşapoarte s-a triplat în Alba după invazia Rusiei în Ucraina. Record de cereri în prima jumătate a lui 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul
Foto Adevărul

Aproape 17.000 de paşapoarte au fost eliberate de către Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte (SPCP) Alba în cursul anului 2022, de trei ori mai multe faţă de perioada similară a anului trecut.

Cererea de paşapoarte a explodat şi în Alba, la fel ca în restul ţării, după declanşarea războiului din Ucraina. Astfel, dacă anul trecut, în perioada 1 ianuarie - 17 iunie, au fost înregistrate 5.276 de cereri privind eliberarea documentelor de călătorie, în acest an au fost depuse 16.718 astfel de cereri.

Dintre acestea, în perioada menţionată din 2022, au fost emise aproape 14.900 de paşapoarte, din care au fost înmânate titularilor circa 9.800, ceea ce înseamnă că un număr semnificativ de persoane nu s-au prezentat încă la ghişeu pentru ridicarea acestora.

Majoritatea paşapoartelor sunt simple electronice, dar au fost şi solicitări, respectiv peste 1.000, de paşapoarte simple temporare. Au fost emise şi 129 de paşapoarte simple electronice pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate primite prin ghişeu.

În ceea ce priveşte perioada de două luni de după izbucnirea războiului din Ucraina, respectiv între 1 martie şi 30 aprilie, au fost primite 9.545 de cereri, dintre care 9.061 în regim normal, iar 482 în regim urgent, potrivit Agerpres.

Comparativ, în perioada corespunzătoare din 2021 au fost 1.604 cereri pentru eliberarea de paşapoarte, din care 263 în regim urgent. Asta înseamnă că anul acesta, în cele două luni, au fost de aproape şase ori mai multe solicitări pentru eliberarea de paşapoarte decât în martie-aprilie 2021.

La momentul actual, cei care doresc să depună cereri la SPCP Alba sunt programaţi online cel mai devreme în 20 iulie, în condiţiile în care programul a fost prelungit cu două ore. Chiar şi aşa, perioada de aşteptare s-a redus, deoarece, de exemplu, persoanele care s-au programat online la mijlocul lunii aprilie au avut de aşteptat două luni pentru depunerea cererii.

Vă mai recomandăm:

 

Raport CIA din 1983, despre posibilitatea înlăturării dictatorului Ceauşescu: „Moralul popular este în declin”

 

Senator PSD, bun de plată către un primar USR. Acuzaţii parlamentarului, demontate în justiţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite