Ministerul ucrainean de externe:  paşapoartele ruseşti emise locuitorilor din teritoriile ocupate sunt o ”încălcare flagrantă” a integrităţii Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Ministerul ucrainean de Externe denunţă miercuri drept o ”încălcare flagrantă” a integrităţii teritoriale a Ucrainei introducerea de către Moscova a unei proceduri care le permite ucrainenilor care locuiesc în regiunile Herson şi Zaporijjea - ocupate de trupe ruseşti - să obţină paşapoarte ruseşti, relatează AFP.

”Eliberarea forţată a unor paşapoarte ucrainenilor la Herson şi Zaporijjea este o nouă dovadă a obiectivului criminal al războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, denunţă într-un comunicat ministerul.

Acest scop este ”confiscarea unor teritorii ucrainene în vederea ocupării şi intergării lor în domeniul juridic, politic şi economic rus”, subliniază diplomaţia ucraineană.

 

”PROCEDURĂ SIMPLIFICATĂ”

Regiunea Herson a fost cucerită în întregime de către armata rusă încă de la lansarea invaziei ruse, la 24 februarie, iar regiunea Zaporijjea este controlată doar în parte de către Moscova.

Locuitorii acestor teritorii ocupate sunt vizaţi printr-o ”procedură simplificată”, introdusă miercuri, prin decret, de către preşeidntele rus Vladimr Putin.

Ministerul ucrainean de Externe denunţă faptul că această măsură ”deschide calea coerciţiei locuitorilor teritoriilor temporar ocupate de către armata rusă” ”să dobândească naţionalitatea rusă”.

Kievul consideră că o asemenea măsură este o ”încălcare flagrantă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei” şi a ”normelor şi principiilor dreptului internaţional”.

”Decretul prezidenţial rus este nul din punct de vedere juridic şi nu va avea consecinţe” asupra ”apartenenţei locuitorilor din teritoriile temporarocupate de Rusia la cetăţenia ucraineană”, subliniază Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.

SUA: Emiterea unor paşapoarte ruse în sudul Ucrainei, un plan de ”subjugare” a poporului ucrainean

Statele Unite denunţă miercuri decizia Rusiei de a facilita emiterea unor paşapoarte ruse unor locuitori din sudul Ucrainei drept o încercare de ”subjugare” a populaţiei asupra căreia deţine controlul, relatează AFP.

Acest plan este ”o tactică a Rusiei de subjugare a poporului ucrainean, de a-şi impune voinţa cu forţa”, denunţă într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american Ned Price.

Statele Unite ”resping cu forţă” un astfel de plan, subliniază el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite