Busturile celor care au înfăptuit Unirea la 1918, uitate de autorități de Ziua Națională a României

0
Publicat:

Busturile celor care au înfăptuit Unirea la 1918 sau care au avut legătură cu actul Marii Unirii au fost ignorate din nou de organizatorii manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României de la Alba Iulia.

Busturile făuritorilor Unirii au fost ignorate FOTO Marinela Brumar/ Agerpres
Busturile făuritorilor Unirii au fost ignorate FOTO Marinela Brumar/ Agerpres

Ceremonialul derulat atât joi, 30 noiembrie 2023, cât şi vineri, 1 Decembrie 2023, la Alba Iulia a inclus depuneri de coroane de flori la statuile lui Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul şi regelui Ferdinand şi reginei Maria, respectiv la Monumentul Unităţii Naţionale, de către Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, autorităţi locale şi judeţene, partide politice.

Însă, atât Primăria Alba Iulia, cât şi Consiliul Judeţean Alba, organizatorii manifestărilor de Ziua Naţională, precum şi partidele politice sau asociaţiile patriotice nu au depus, la fel ca anul trecut, flori la busturile aflate în „zona zero" a festivităţilor, respectiv în faţa Sălii Unirii, în onoarea celor care au făcut posibil actul Unirii din 1918, potrivit Agerpres.

În faţa Sălii Unirii se află busturile lui Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Miron Cristea, Aurel Lazăr, Alexandru Vaida-Voevod, Gheorghe Pop de Băseşti, Ştefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Iosif Jumanca, Ioan Flueraş, Iancu Flondor, Vasile Lucaciu, Pantelimon Halippa, Ioan Nistor, Ionel Brătianu, Take Ionescu, Teodor Mihaly, Alexandru Averescu și Samoilă Mârza.

În trecut, autoritățile aveau grijă ca, de Ziua Națională a României, să fie depusă câte o coroană de flori la toate busturile aflate pe aleea dintre Sala Unirii și Muzeul Unirii din Alba Iulia.

Guvernul României a alocat pentru festivităţile de la Alba Iulia suma de 700.000 de lei, dintre care 400.000 de lei pentru Primăria Municipiului Alba Iulia şi 300.000 de lei pentru Consiliul Judeţean Alba, bani cărora li s-au adăugat 35.000 de euro din sponsorizări.

Joi și vineri (30 noiembrie - 1 Decembrie 2023) au avut loc la Alba Iulia ceremonii patriotice și religioase, depuneri de coroane la statuile unora dintre făuritorii Unirii, momente de reconstituire istorică în amintirea Marii Uniri, spectacole folclorice și de muzică ușoară, masă populară și două spectacole de artificii, unul de zi și unul de noapte.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite