Bărbat din Nepal, înjunghiat într-un apartament din Alba Iulia. Agresorul, un conațional de 20 de ani, a fost reținut

0
Publicat:

Un cetățean nepalez în vârstă de 20 de ani, aflat la muncă în România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști din Alba Iulia pentru că l-a agresat pe un conațional, într-un apartament din oraș.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore FOTO Pexeles
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore FOTO Pexeles

Potrivit IPJ Alba, vineri, 24 noiembrie 2023, s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 de ani, cetățean nepalez, care locuiește cu rezidență legală în municipiul Alba Iulia și care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, în seara zilei de 23 noiembrie 2023, în timp ce se afla într-un apartament din municipiul Alba Iulia, împreună cu un alt bărbat de 30 de ani, cetățean nepalez cu rezidență legală în municipiu, pe fondul unor discuții contradictorii ar fi devenit violent și i-ar fi cauzat, acestuia din urmă, leziuni corporale, cu un cuțit. Victima a fost transportată la spital de către un cetățean din municipiul Alba Iulia, iar ulterior a fost anunțată poliția”, a transmis Poliția.

În cursul zilei de vineri, 24 noiembrie 2023,tânărul reținut va fi prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. Conform Codului Penal,  lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În Alba își desfășoară activitatea câteva firme de construcții mari care au angajat muncitori din Asia. Astfel, aproape 3.500 de avize de angajare în muncă au fost emise de poliţiştii de imigrări în primele zece luni ale acestui an, printre cei care au venit aici pentru a lucra aflându-se un număr însemnat de străini din Nepal, Sri Lanka şi India.

Potrivit statisticii oficiale, cei mai mulţi provin din Nepal, mai exact 634, alţi 345 sunt din Sri Lanka, iar 201 provin din India.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite