A primit 12.000 de franci elveţieni pentru a-i preda unor rude din România. Motivul pentru care a fost reţinut

0
0
Bărbatul a folosit francii elveţieni în interes propriu. Foto Pixabay
Bărbatul a folosit francii elveţieni în interes propriu. Foto Pixabay

Un bărbat din Alba Iulia a primit 12.000 de franci pentru a-i preda unor persoane, rude cu cel ce i-a trimis, dar şi-a însuşit banii şi i-a folosit în scop propriu.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un bărbat de 32 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat pentru înşelăciune. 

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în luna martie a anului 2022 a intrat în posesia sumei de 12.000 de franci elveţieni, provenită de la o persoană aflată în străinătate.

Acesta ar fi trebuit să predea suma de bani rudelor acesteia, din România, însă ar fi omis să facă acest lucru şi şi-ar fi însuşit banii. 

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care a dispus, faţă de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar. Cercetările sunt continuate pentru a se lămuri înteraga activitate infracţională a bărbatului.

Vă mai recomandăm:

Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO

 

Poveste din vremurile în care românii săraci trebuiau să ceară voie în scris, la primărie, să-şi cumpere încălţăminte

   

Mai multe - Alba Iulia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite