Ungaria refuza sa ii expulzeze pe diplomatii irakieni
0Nici bulgarii nu sunt incantati de cererea SUA
Ungaria nu va da curs solicitarii americane privind expulzarea diplomatilor irakieni, deoarece guvernul de la Budapesta nu doreste sa rupa relatiile cu Irakul, a declarat, sambata, ministrul ungar de Externe, Laszlo Kovacs. "Ungaria nu vede nici un motiv sa ii expulzeze din tara pe diplomatii irakieni. Daca guvernul ungar face acest lucru, relatiile sale diplomatice cu Irakul vor inceta", a afirmat Kovacs. "Ungaria este interesata ca, in viitor, sa aiba relatii apropiate cu o noua conducere irakiana", a adaugat el. Kovacs a precizat ca a informat deja autoritatile americane asupra acestei decizii, adaugand ca "Ungaria nu se afla in razboi cu Irakul". El a reamintit ca, in ultimele saptamani, Ungaria a expulzat doi diplomati irakieni, "dar activitatea acestora era incompatibila cu statutul lor diplomatic". Franta si Rusia, care se numara printre tarile carora Statele Unite le-au transmis o solicitare asemanatoare, au refuzat sa ii expulzeze pe diplomatii irakieni. Kovacs a afirmat ca Ungaria "spera sa contribuie la succesul actiunii militare americane" si ca, in acest scop, a autorizat Statele Unite si fortele britanice sa utilizeze spatiul sau aerian si bazele militare. In Ungaria au fost antrenati circa 3.000 de exilati irakieni pentru misiuni de legatura dupa razboiul din Irak. Premierul ungar, Peter Medgyessy, a declarat, in cursul acestei saptamani, ca Ungaria este interesata de lucrarile de reconstructie a Irakului dupa razboi. In momentul de fata, Irakul este reprezentat in Ungaria de doi diplomati si un insarcinat cu afaceri. La randul lor, autoritatile de la Sofia s-au aratat nemultumite de solicitarea SUA. Bulgaria considera ca este "dificil" de dat un raspuns cererii americane privind expulzarea diplomatilor irakieni acreditati la Sofia, a anuntat, sambata, ministrul adjunct de Externe bulgar, Lubomir Ivanov. "Cererea SUA se refera la o suspendare a prezentei diplomatice. Este o formula care nu se conformeaza standardelor, fapt pentru care este dificil de a ne formula o pozitie in acest sens. Acest termen nu figureaza in Conventia de la Viena referitoare la relatiile diplomatice si nu corespunde nici cu intreruperea relatiilor diplomatice, nici cu expulzarea unei misiuni diplomatice", a aratat adjunctul diplomatiei bulgare.