Ucigaşii din bucătărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi şomeri sunt în Mehedinţi, Dolj, Alba, Gorj şi Hunedoara
Cei mai mulţi şomeri sunt în Mehedinţi, Dolj, Alba, Gorj şi Hunedoara

Cercetătorii au descoperit că tigăile antiaderente emit substanţe toxice care atacă tiroida. Multe alte obiecte din bucătărie pot fi foarte nocive.

Cele mai periculoase obiecte din bucătărie sunt tigăile cu ulei. Pe lângă pericolul toxic pe care îl prezintă în cazul în care este acoperită cu substanţe antiprindere, tigaia care conţine ulei încins se poate transforma într-o armă mortală.

Studiul efectuat la Universitatea Exeter, din Marea Britanie, relevă că tigaia e de două ori mai riscantă decât cuţitele sau topoarele de oase. Peste 10.000 de incendii cu victime umane sunt provocate în fiecare an de cratiţele cu cartofi prăjiţi uitate pe foc. Un alt risc îl prezintă uleiul în sine, dacă a fost folosit de mai multe ori. Prin încingere, uleiurile alimentare îşi schimbă compoziţia chimică şi devin toxice. Consumate în această formă, ele provoacă întărirea arterelor şi diverse boli de inimă.

Cârpele, congelarea şi prăjitorul

Pe o scară de la unu la cinci, cârpa de bucătărie prezintă un pericol mortal de rang patru, precizează „Daily Mail". Albe sau frumos colorate, chiar dacă par curate, cârpele de tot felul sunt mai pline de microbi decât toaleta, spun cercetătorii. Fiecare centimetru pătrat de cârpă găzduieşte zeci de mii de microorganisme. Şi caserolele cu hrană congelată sunt periculoase.

Alimentele se infestează uşor cu salmonella sau listeria, iar aceste microorganisme provoacă grave dezechilibre gastrice, care implică un pericol mortal. La fel de periculoase sunt şi prăjitoarele de pâine. În fiecare an, câteva sute de persoane mor în întreaga lume după ce încearcă să scoată o felie de pâine rămasă în toaster cu ajutorul unui cuţit.

Electrocutarea cu prăjitorul e mai probabilă decât atacul unui rechin. Numai opt-nouă oameni mor anual pentru că au fost atacaţi de rechini, în schimb câteva mii mor prăjindu-şi pâinea, precizează studiul citat.

Nu s-a dovedit ştiinţific faptul că microundele ar fi periculoase pentru oameni, atât timp cât cuptorul e folosit corect. Totuşi, acest aparat prezintă un risc mortal de rang trei pentru că încălzirea alimentelor sau a lichidelor se face până la o temperatură mult mai mare decât pe foc, fără ca mâncarea să clocotească vizibil. Riscul este opărirea gurii şi a gâtului celui care consumă mâncarea imediat ce a fost scoasă din cuptorul cu microunde.

Au fost cazuri în care oamenii s-au ales cu arsuri pentru că, după ce au deschis uşa cuptorului, au fost stropiţi de un jet de lichid fierbinte care a ţâşnit dintr-un recipient ce a explodat chiar atunci. Agenţii de curăţire sunt şi ei o problemă.

Soda caustică sau clorul sunt substanţe deosebit de toxice, iar dacă sunt ingerate accidental provoacă grave arsuri, chiar în cantităţi mici. În plus, produsele antibacteriene de genul triclosanului nu reuşesc să omoare chiar toţi germenii, iar cei care scapă devin mai rezistenţi şi mai periculoşi pentru om.

Plasticul e periculos

Cutiile, pungile şi chiar jucăriile din plastic sunt foarte periculoase, mai ales pentru copii, deoarece eliberează anumite substanţe chimice care distrug echilibrul hormonal. Orice material plastic este alcătuit dintr-un lanţ de polimeri care, pe măsură ce obiectul „îmbătrâneşte", începe să elibereze diverşi radicali, cei mai mulţi dintre ei asemănători hormonului feminin numit estrogen.

Mâncând alimente păstrate în vase de plastic, băieţii îşi pierd masculinitatea, iar efectul se accentuează în timp, mergând până la alterarea irevocabilă a calităţii spermei şi culminând cu infertilitatea, avertizează cercetătorii britanici. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite