Sute de profesori, la coadă la vaccinare, în Bucureşti. Ce spune ministrul Cîmpeanu
0
Sute de angajaţi din educaţie au format cozi lungi la centrul de vaccinare împotriva COVID-19 de la Romexpo, vineri de dimineaţă. Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat că motivul aglomerării a fost nerespectarea programărilor pentru vaccinare. De asemenea, el spune că în data de 10 martie este convins că vom avea peste o treime din cadrele didactice vaccinate.
„La Romexpo să ştiţi că au fost acele mici perturbări generate de nerespectarea orelor la care au fost planificaţi, ştiu exact situaţii în care erau planificaţi pentru ora 16:00 şi au venit la 8 dimineaţa şi atunci au aşteptat, din fericire s-a putut păstra distanţarea chiar mai bine decât o păstrăm noi aici pentru că Romexpo permite acest lucru. De asemenea, au fost cadre didactice care erau programate sâmbătă şi duminică şi au vrut să vină de vineri. Deci sunt probleme de reglaj, nu au existat probleme care să ducă la refuzul de vaccinare a celor care s-au programat”, a declarat, vineri, ministul Educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Parlamentului.
Sute de profesori se adunaseră încă de la primele ore ale dimineţii, la Romexpo, iar poliţiştii s-au asigurat că distanţarea se păstrează. Profesorii nu erau “deranjaţi că trebuie să mai aştepte câteva zeci de minute”, deoarece „se aşteptau să fie aglomerat”, potrivit Mediafax.
De altfel, ministrul Educaţiei a mai precizat că la nivelul zilei de ieri, totalul personalui din învăţământ vaccinat era de aproape 70.000, după ce miercuri, în prima zi în care s-au deschis 23 de centre în 23 de judeţe, numărul total al celor angajaţilor de învâţământ a fost 3.800, iar joi s-au vaccinat alte 5.250 de cadre didactice. Ceea ce înseamnă circa 20% din angajaţii din învăţământ, vaccinaţi.
Pe de altă parte ministrul pare încrezător, precizând că „abia a început campania de vaccinare”.
Potrivit lui, joi s-au deschis încă 14 centre de vaccinare, în 14 judeţe, astăzi, alte 3 centre de vaccinare în Bistriţa-Năsăud, Ilfov şi Mureş, iar luni se vor deschide în ultimele două judeţe- Arad şi Cluj.
„În data de 10 martie sunt convins că vom avea până la 60.000 de cadre didactice vaccinate, ceea ce va duce numărul cadrelor didactice vaccinate, undeva în jur de 120.000. 120.000 înseamnă peste o treime din cadrele didactice, vaccinate până pe data de 10 martie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.