SUETA LA O CAFEA

Corina Chiriac: "Astazi, amorul nu ma mai intereseaza decat in desen cosmic" Dupa o cariera artistica de cateva decenii si un popas de cativa ani in America, Corina Chiriac traieste si acum aproape

Corina Chiriac:
"Astazi, amorul nu ma mai intereseaza decat in desen cosmic"
Dupa o cariera artistica de cateva decenii si un popas de cativa ani in America, Corina Chiriac traieste si acum aproape de muzica ei draga, chiar daca preocuparile ei profesionale se indreapta mai nou spre televiziune, acolo unde realizeaza o emisiune culturala. De aceasta data, am gasit-o la mare pe Corina, unde se afla pentru a juriza concursul "Mamaia Copiilor".
- Cat de important a fost pentru Corina Chiriac sa arate mereu bine, sa fie la moda? Cine iti facea toate acele toalete despre care lumea credea ca vin de la Paris?
- Ma imbraca o croitoreasa ieseanca, doamna Antoaneta Neagoe, care locuia la doua case de mine, in Cotroceni. Inainte de razboi avusese propriul atelier, cu 28 de lucratoare. Avea un talent iesit din comun. Proba intai era "la ace". La a doua, rochia era aproape gata. Lucra pentru marile cantarete de opera si opereta, pentru neveste de ambasadori si ministri. Sumele erau foarte decente. Oricum, am si acum pastrate toate rochiile mele frumoase de altadata.
- Si tinuta in care ai aparut la Cerbul de Aur, in 1971, era facuta tot de doamna Antoaneta?
- Nu. Atunci am avut o croitoreasa armeanca, prietena a mamei din copilarie. Si ea era foarte talentata, dar a emigrat in America. Rochia pentru spectacolul de gala, cand am fost premiata, a fost facuta dintr-un material roz, de organza, trimis de nepoata mamei din State.
- Care era viata unui artist in timpul regimului comunist?
- Dictatura a inceput in 1973, dupa vizita lui Ceausescu in Coreea de Nord. La intoarcere, si-a spus, probabil, ca asa ceva ne trebuie si noua. S-au schimbat multe dupa acea vizita, inclusiv pentru noi, artistii, desi sa stiti ca exista o viata artistica pregnanta. Eu, de pilda, ma lansasem la varsta de 20 de ani, in martie 1970, la "Steaua fara nume". Faceam parte dintr-o generatie cu mult entuziasm si cu ambitia de a face ceva in viata. In anii '70, divertismentul era cu totul altfel decat ceea ce e azi, si acest lucru e normal. Foarte tanara fiind, urmaream ce se canta in Franta si Italia, sperand sa cant si eu ca cei pe care ii admiram: Gianni Morandi si Rita Pavone, in Italia, sau Adamo si Nicolleta, in Franta. In Anglia erau inca cei de la Beatles, iar in America era nebunia cu Elvis Presley. Noi ii admiram pe cei consacrati, nu ne uitam la cei care abia isi incepeau cariera, precum Tina Turner. Cantam piesele unor compozitori romani si incercam sa dam pieselor un aer modern. In ce ma priveste, am fost cumva norocoasa, fiindca la numai un an dupa lansare cantam la "Cerbul de Aur" si obtineam premiu III, dupa Helena Vondrackova, o mare vedeta din Cehia, respectiv Dova, o spanioloaica la fel de celebra. Au trecut cativa ani pana cand Ceausescu ne-a convins ca de "maine, nu dansati, nu puneti cercei in urechi, nu miscati in front". In tot acel timp eu am participat la multe festivaluri internationale, de la care am venit cu premii. In '75 eram deja cunoscuta si afara, in tarile vecine comuniste si socialiste, care aveau o viata culturala superioara. De acolo se putea pleca in Vest, dar eu am preferat sa cant in tarile din CAER, fiindca se lucra in conditii bune, cu masina la aeroport, cu translator, hotel de 3 stele platit, mese la restaurant, onorariu bun etc. Din '72 am inceput sa bat lagarul socialist timp de 11 ani fara intrerupere. O data la trei luni veneam in Romania sa filmez pentru televiziune, fiindca nu vroiam sa ma uite lumea. Probabil ca in '82, daca nu as fi ramas blocata acasa, fara viza, asa cum s-a intamplat cu multi artisti, ma stabileam in strainatate. Cu toate ca eu niciodata nu mi-am dorit sa plec din tara. Aici eram rasfatata, imi mergea bine in profesia mea.
- Si totusi cum ai resimtit revolutia culturala?
- Mi-am dat seama treptat ca va urma o perioada grea, fiindca lucram mult in Germania, Rusia si Italia. Cand veneam insa acasa si vedeam cat de absurde erau unele lucruri, filmam si o stergeam inapoi, in strainatate. Nici in Rusia nu existau asemenea oprelisti. In '75, pe cand ma aflam in Polonia cu alti colegi, in seara de Craciun a aparut o prezentatoare la televiziune cu un bradut pe masa, care a spus: "Doamnelor si domnilor, e Seara Sfanta". Am crezut ca o sa ne aresteze pe toti, dar ceilalti m-au linistit, spunandu-mi ca nu suntem in Romania. In '82, cand am ramas acasa, eu fiind si actrita, mi se dadea voie sa ma misc un pic mai liber. Sigur ca mi-a ajuns si mie cutitul la os, dar mai degraba ca cetatean, nu ca artist. Am clacat in '88, cand am profitat de un nou contract si am disparut vreo 5 ani.
- Cum au fost anii petrecuti in America ?
- Pentru un artist din Est, America reprezenta un miraj. Am avut noroc ca nu America a fost prima tara straina pe care o vizitam. Ar fi fost prea mare socul cultural. Singuratatea specifica civilizatiei americane e prea mare pentru un balcanic invatat cu familia, cu berea si micii. Efortul de adaptare e imens daca pleci singur. Am cantat numai pentru comunitatea romana, italiana si pentru o parte din comunitatea evreiasca din Rasaritul Europei. Daca nu te nasti acolo sau daca pe tatal tau nu-l cheama Julio Iglesias, e imposibil sa intri in circuitul lor. Nici Ala Pugaciova, cea mai bogata cantareata rusoaica. n-a reusit in America.
- Cum vedeai Romania de acolo si cum a fost cand te-ai intors?
- O vedeam ca pe o tara haotica, murdara, zapacita, debusolata. Sigur, in zece ani lucrurile s-au mai asezat. Nu neaparat in bine. Am fost convinsa inca de la inceput ca sunt mult mai utila aici decat acolo, dar am plecat pe motiv de panica, de scarba, asa cum a plecat majoritatea. Cand m-am intors acasa, m-am reintegrat destul de incet si prudent. M-am reprofilat pe emisiuni de televiziune si radio. Am facut si pauze, fiindca in viata mea personala s-au intamplat si evenimente mai putin fericite de care a trebuit sa ma ocup. Am continuat sa cant, dar nu cu intensitatea de dinainte. Exista aceasta falsa credinta ca nu se mai poarta muzica noastra usoara, romaneasca. E ca si cum ai spune ca nimeni nu mai asculta ABBA. Muzica ramane.
- Ce preocupari profesionale ai acum?
- Am un contract cu Electrecordul pentru trei sau patru CD-uri. Primul se numeste "Opriti timpul" si sper ca in aceasta toamna va aparea si volumul al doilea. Al treilea va fi "Strada sperantei". Oricum, eu nu castig decat 6000 de lei la fiecare CD sau caseta vanduta. In rest, realizez o emisiune culturala pe TVRM.
- Amorul ce loc mai ocupa in viata ta?
- Dintotdeauna mi-am facut timp pentru viata personala. Daca nu functionez ca individ particular, nu functionez nici ca artist. Astazi insa, amorul nu ma mai intereseaza decat in "desen cosmic". Asta inseamna sa-l iubesti nu doar pe Vasilica de langa tine, ci sa iubesti oamenii. Avaritia, ambitia materiala si vanitatea nesfarsita de a fi cel mai bogat, cel mai mitocan, cel mai sexy, toate astea distrug latura spirituala a unui individ, cat si posibilitatea de a iesi, ca specie umana - nu doar ca natiune romana - din starea de grohaiala si de mitocanie. Revenind la intrebare, marturisesc ca nu stiu daca mi-a fost destinata vreo "jumatate". Oricum, n-am gasit-o. Pana acum!