Sorinea Pintea anunţă lansarea unui program de screening pentru tuberculoză care se va derula la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a lansat marţi, la Piteşti, cel mai amplu program de screening, din ultimii 30 de ani, pentru tuberculoză. Programul se va derula pe o perioadă de cinci ani, la nivel naţional, şi aparţine unui proiect cu finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), în valoare de 14,4 milioane de euro.

Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” face parte din din Strategia Naţională de Control al Tuberculozei.

„Tuberculoza reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătăţii şi pentru Guvernul României. În ultimii ani, au fost înregistrate progrese importante în controlul acestei boli, iar rezultatele demonstrează o ameliorare a indicatorilor epidemiologici specifici bolii în ţara noastră, urmare a derulării mai multor programe de combatere a acestei afecţiuni. Proiectul de screening naţional al tuberculozei este o importantă verigă în asistenţa pacientului cu tuberculoză şi are ca obiectiv maximizarea depistării tuberculozei, obiectiv al Ministerului Sănătăţii prevăzut în Strategia Naţională de Control al Tuberculozei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, conform unui comunicat al organizatorilor, informează agerpres.ro.

Proiectul vizează prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup-ţintă de 75.010 persoane, la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile (persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar).

Totodată, proiectul urmăreşte optimizarea diagnosticării şi a tratamentului împotriva tuberculozei pentru 15.003 persoane care ar putea fi depistate în urma screeningului.

De asemenea, proiectul include activităţi de formare specifică pentru 560 de specialişti din sfera socio-medicală (asistenţi sociali, asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi mediatori sanitari).

„Scăderea incidenţei tuberculozei este unul din obiectivele Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta prin reţeaua naţională de tuberculoză, care implică mai multe paliere în concordanţă cu recomandările OMS. Acest proiect îşi propune coordonarea serviciilor de depistare activă a tuberculozei şi îmbinarea acestora cu cele existente în acest moment, reorientarea modelului de îngrijire a pacientului astfel încât acesta să răspundă nevoilor reale de asistenţă medicală şi nu în ultimul rând crearea unui mediu favorabil de monitorizare a tratamentului astfel încât aderenţa la tratament să crească", a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, potrivit comunicatului citat.

Proiectul este implementat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” împreună cu Fundaţia „Romanian Angel Appeal” în judeţul Argeş şi împreună cu alte organizaţii partenere în celelalte judeţe ale ţării.

Judeţul Argeş este primul care beneficiază de serviciile medicale prin acest proiect, în activitatea de screening urmând a fi folosită o caravană mobilă, dotată şi acreditată pentru screening radiologic şi diagnostic molecular rapid al tuberculozei, iar asistenţa medicală este asigurată de o echipă formată din trei profesionişti.

Caravana mobilă se va deplasa în comunităţile rurale pentru depistarea activă a cazurilor de tuberculoză, inclusiv a tuberculozei latente, fără simptome de boală.

Fundaţia "Romanian Angel Appeal" va mobiliza comunităţile din judeţul Argeş care au prezentat un nivel ridicat de incidenţă a tuberculozei în anul 2018.

„Pentru noi, aceasta e continuarea firească a activităţilor începute încă din 2015, de atragere a autorităţilor locale în problematica tuberculozei şi în asigurarea unui nivel ridicat de sănătate a comunităţilor. În Argeş ne-am mai întâlnit cu autorităţile locale şi ne bucurăm să revenim şi să revedem oameni care doresc să se implice”, a declarat reprezentantul Romanian Angel Appeal, Iuliana Copil, citată în comunicat.

În anul 2018, în România au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză la adulţi, dintre acestea 9.818 fiind cazuri noi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite