Reacţia Alianţei Medicilor la ordonanţa privind salarizarea: „Nu sunt măriri semnificative, aşa cum angajaţii din sistem aşteaptă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi salută iniţiativa Guvernului de a majora salariile din sistemul de sănătate, Alianţa Medicilor arată că măririle nu sunt semnificative. În plus, aceştia susţin că există o categorie de personal care a fost lăsată de dinafară, respectiv medicii de familie şi cei din ambulatoriu.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, referitor la protestul anunţat de sindicaliştii din educaţie, nemulţumiţi de prevederile proiectul OUG pe salarizare, că reprezentanţii Executivului îi aşteaptă la dialog, precizând că apelează la solidaritatea lor şi la înţelegerea faptului că în sănătatea există elemente grave care trebuie remediate.

”Invitaţia la dialog este deschisă, evident dacă dânşii consideră că este cazul, dialogul va avea loc. Noi considerăm că este cazul, sunt mai multe lucruri de discutat. Sub presiunea momentului au ieşit de la discuţii ieri, mai repede decât s-au finalizat toate discuţiile, apelăm în continuare la solidaritatea lor şi la înţelegerea faptului că sănătatea, în acest moment, este un obiectiv, există elemente grave în sectorul de sănătate care trebuie remediate şi credem că sunt alături de noi susţinând această poziţie. Să înţeleagă, de asemenea, constângerile fiscal-bugetare în care ne încadrăm”, a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, potrivit news.ro.

El a precizat că Guvernul mizează pe colaborarea cu sindicatele din educaţie pentru a avea un proiect de lege pentru salarizarea unitară în care educaţia ”să primească ceea ce i se cuvine”.

”Suntem convinşi că, dacă vor avea îngăduinţa să vină cu noi într-un dialog, cu ministrul Muncii, vor înţelege că în proiectul de lege pentru salarizarea unitară la care Ministerul Muncii lucrează există suficient de multe elemente care sunt de interes şi pentru dânşii. Mizăm pe colaborarea sindicatelor din educaţie, pentru a avea un proiect de lege pentru salarizarea unitară în care educaţia să primească ceea ce i se cuvine. Îi aşteptăm la dialog oricând consideră dânşii că acest dialog poate avea loc”, a arătat Suciu.

Reacţia Alianţei Medicilor

„Această ordonanţă, care evident nu le creşte veniturile, pune o presiune suplimentară la adresa lor, deoarece salariile personalului contractual din cabinete ar trebui aliniate la noile valori. Soluţia ar fi o negociere a contractului-cadru, care să permită rezolvarea acestor inegalităţi de finanţare”, susţine Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor.

Referitor procentul cu care vor fi majorate salariile, medicul spune că mărirea nu este pe măsura aşteptărilor celor din Sănătate. Cu toate acestea, doctorul admite că este dificil de găsit o finanţare adecvată.

Medicii fac gărzi de 31 de ore

„Investiţia în resursa umană, mai ales în Sănătate, este cea mai rentabilă. Poate sună paradoxal, dar în medicină, importanţa cea mai mare în tratamentul unui pacient nu o au nici aparatele, nici analizele, nici medicamentele, ci oamenii care pun diagnosticul şi duc la capăt tratamentul”, a spus Bogdan Tănase, adăugând că o altă problemă, nerezolvată, o reprezintă condiţiile de muncă.

„Medicii din România fac gărzi de 31 de ore, fără niciun fel de recuperare, fără a fi considerate vechime în muncă sau ore suplimentare. Calculul şi aplicarea sporurilor sunt de multe ori fără logică. Mai mult, perspectivele de dezvoltare profesională şi de acces în sistem pentru medicii tineri sunt extrem de firave. Sunt numai câteva din probleme pentru rezolvarea cărora sunt necesare măsuri de substanţă, care nu au nevoie neapărat de resurse bugetare importante, ci doar de voinţa de a fi asumate”, a conchis doctorul.

Ce spune ordonanţa

Potrivit draftului de ordonanţă, se propune corectarea structurii salariale în Sănătate, rezolvarea disfuncţionalităţilor de încadrare pentru toate familiile ocupaţionale, creşterea echităţii salariale în administraţia publică şi introducerea de bonusuri pentru Sănătate şi Educaţie. De asemenea, se propune o creştere suplimentară faţă de restul funcţiilor în cazul salariilor debutanţilor din Sănătate.

Impactul bugetar al acestor măsuri ar fi de 2,29 de miliarde. Astfel, de exemplu, doi medici identic calificaţi din spitale diferite vor avea acelaşi salariu, chiar dacă acum remuneraţiile pot fi diferite. Ministerul dă exemplul unui medic primar în unităţi clinice gradaţia 5 care ar urma să câştige 5.105 lei chiar dacă profesează la Fălticeni sau la Bucureşti. Un medic specialist în unităţi clinice gradaţia 5 ar urma să ia pe lună 4.012 lei, un asistent medical cu studii postliceale 2.441 de lei, iar o infirmieră în cadrul acestui tip de unitate - 1.718 lei.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite