Raport oficial: mâncarea din ţară, mai proastă ca afară! Specialişti: „Ne aşteptam la acest rezultat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grăsime mai multă, aditivi alimentari în plus şi o valoarea nutriţională mai scăzută decât produsele din aceeaşi marcă vândute în occident. Asta este concluzia la care au ajuns oficialii români  în privinţa a nouă din cele 29 de alimente verificate în cadrul studiului comparativ privind dublul standard al produselor care ajung pe mesele românilor. Medicii şi specialiştii în protecţia consumatorilor spun că se aşteptau la un astfel de rezultat.

Autorităţile române au descoperit că nouă din 29 de produse alimentare analizate în ultimele săptămâni au standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE. Aşa a anunţat miercuri directorul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV) din cadrul Autorităţii pentru Siguranţa Alimentelor, Rodica Tănăsuică. La aceste acţiuni au participat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În total, au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi alte 29 de probe similare din magazinele româneşti, fiind analizate preparate din carne, preparate din lapte, conserve de peşte, ciocolată. 

„Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine”, a declarat Rodica Tănăsuică. Inspectorii români au comparat produsele româneşti cu cele din din Belgia, Olanda şi Germania. Spre exemplu, printre alimentele mai slabe calitativ se numără parizerul de porc, şunca, baconul, conservele de peşte sau cârnaţii de grătar, au explicat oficialii, care nu au vrut să facă publice şi numele producătorilor ale căror produse le-au analizat. Rezultatele vor fi însă transmise către Comisia Europeană, mai ales că acestea atestă rezultatele analizelor făcute de autorităţile din Cehia. 

Grăsimea, proteinele şi aditivii, printre parametri determinaţi

În opinia ministrului Agriculturii, Petre Daea, este nevoie de o intervenţie urgentă a Comisiei Europene. „Transmitem aceste rezultate către Comisia Europeană, solicitând Comisiei să accelereze procesul de reglementare în aşa fel încât să putem avea instrumente şi juridice şi utilitare pentru a putea analiza în orice ţară o situaţie privind dublul standard. În prezent nu este reglementat. Vom transmite aceste informaţii tuturor europarlamentarilor români în aşa fel încât în comisiile de specialitate să aibă instrumentarul tehnic la dispoziţie”, a explicat Petre Daea, ministrul Agriculturii. 

„Au fost făcute analize conform etichetei, toţi parametri au fost analizaţi în laborator - noi am determinat proteina, grăsimea, aditivii alimentari, şi aici am avut diferenţe. În cazul celor nouă produse, au fost diferenţe date de conţinutul de proteină, de conţinutul de grăsime”, au arătat şi oficiali din Institutul de Igienă Alimentară şi Sănătate Publică, aflat în subordinea ANSVSA, unde s-au analizat probele. 

„E o diferenţă majoră din punct de vedere calitativ”

Rezultatele nu i-au luat prin surprindere pe specialişti, mai ales că aceştia se aşteptau să existe diferenţe între produsele de la noi şi cele care ajung în ţările din Vestul Europei. 

„Mă aşteptam să fie asemenea rezultate, între ceea ce se comercializează la noi şi ceea ce ajunge pe raft în ţările occidentale este o diferenţă majoră din punct de vedere al calităţii alimentelor şi al altor tipuri de produse, cum sunt cele de îngrijire corporală. Vina este în primul rând a autorităţilor, pentru că nu iau măsuri. Trebuie să avem aceleaşi drepturi ca şi restul consumatorilor europeni”, a explicat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons - Asociaţie pentru Protecţia Consumatorilor.

La rândul său, specialistul în igienă alimentară Corina Zugravu a arătat pentru „Adevărul” că atunci când preţul unui produs este mai mare, calitatea lui este, în general una mai bună. În schimb, o problemă pe care o au românii e faptul că obişnuiesc să cumpere alimente ieftine, care au o valoarea nutriţională scăzută.

„Întotdeauna când cumpărăm produse trebuie să fim atenţi la ingredientele de pe etichetă şi la valoarea nutritivă. Ele sunt importante la orice produs. De exemplu, ingredientele trebuie trecute în ordinea descrescătoare a cantităţii. Deci trebuie să ne uităm ca soia să apară în primele două poziţii, nu pe locul cinci, şase. În general şi preţul este un element de orientare. Produsele mai scumpe sunt de o calitate nutriţională ceva mai bună”, a declarat medicul. 

Metodologie comună pregătită de Comisia Europeană 

Nu doar România şi Cehia s-au plâns de dublu standard al alimentelor. Şi state cum sunt Bulgaria, Slovacia, Ungaria şi Polonia au reclamat un dublul standard în domeniul alimentar. Oficiali din statele menţionate au solicitat Uniunii Europene să nu permită multinaţionalelor să utilizeze ingrediente de calitate inferioară în pieţele mai ieftine în care fac livrări. În urma solicitărilor, Comisia Europeană pregăteşte o metodologie comună pentru a testa calitatea alimentelor, după cum a declarat Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al instituţiei. 

Ce produse au fost analizate

Categoriile de produse care au fost recepţionate la Institutul de Igienă din Bucureşti au fost: nouă produse din categoria brânzeturilor, două produse din categoria unt, un produs din categoria smântână, şapte produse din categoria şuncă, trei produse din categoria cârnaţi, un produs din categoria crenvurşti, trei produse din categoria peşte, două produse din categoria ficat şi un produs din categoria ciocolată.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite