Rafila vrea să modifice prevederea conform căreia medicilor de familie li se impută pierderile de peste 25% din dozele de vaccin anti-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că intenţionează modificarea într-un termen „foarte rapid” a prevederii conform căreia medicilor de familie li se impută pierderile care depăşesc 25% din dozele de ser anti-COVID, el susţinând creşterea procentului pierderilor la 50% în cazul acestui vaccin multidoză. Modificarea ar urma să fie făcută prin Ordin de ministru.

„Încercăm foarte rapid să reparăm acest lucru printr-un ordin de ministru care să genereze o mult mai mare flexibilitate, să ridicăm pe întreg lanţul acceptabilitatea pierderilor la 50%, asta e o măsură pe care o vom lua chiar acum” a explicat Alexandru Rafila luni, într-o conferinţă de presă, referindu-se la pierderile de ser anti-COVID. 

Acesta a precizat că sugerează, ca măsură pentru diminuarea pierderilor de vaccin, ca un medic să vaccineze anti-COVID  şi pacienţi ai altui medic, pentru ca dozele să nu se piardă.

„Indiferent de context, cred că o ergonomie a vaccinării este necesară”, adaugă ministrul.

De asemenea, în cadrul conferinţei de presă de luni, ministrul a vorbit şi despre sincopele reclamate de medicii de familie în funcţionarea Registrului electronic pentru vaccinări, spunând că „au fost greutăţi, ca la orice început”.

Rafila a infirmat informaţii precum cele legate de nevoia introducerii manuale a datelor din ultimii 10 ani. „Ştiu că există colegi mai vocali, totdeauna nemulţumiţi de deciziile autorităţilor. Să ştiţi că şi noi încercăm, cel puţin în aceeaşi măsură ca şi dânşii, să ne facem datoria”.

În plus, acesta a fost întrebat ce măsuri are în vedere ministerul având în vedere astfel de probleme:

„„Au fost discuţii legate de sporirea funcţionalităţii registrului, e vorba de un nou soft, pilotat timp de o lună. Ca la orice început, au fost anumite greutăţi, sunt sigur că ele se vor rezolva. Dar în niciun caz – am văzut diverse exagerări că, de exemplu, toate CNP-urile şi toate datele copiilor vaccinaţi în ultimii 10 ani vor trebuie reintroduse manual – sunt simple speculaţii. Eu aş vrea să avem o abordare constructivă, nu o abordare distructivă.”

Întrebat care ar fi orizontul de timp în care registrul să redevină complet funcţional, ministrul a răspuns:„ cât mai repede posibil”; subliniind că mai multe instituţii publice sunt implicate în gestionarea acestui registru. 

Mai mulţi medici de familie şi-au anunţat pacienţii, în ultima perioadă, că nu pot vaccina pentru că nu au acces la Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite