Prognoza meteo. Şocuri termice în mijlocul primăverii. Când se încălzeşte, unde se anunţă ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme capricioasă în România FOTO Shutterstock
Vreme capricioasă în România FOTO Shutterstock

Vreme deosebit de rece dimineaţa şi noaptea anunţă meteorologii în România până joi, 14 aprilie. Vestea bună este că în cursul zilei, temperaturile devin apropiate de normalul perioadei. La munte se vor semnala ninsori.

Miercuri, 13 aprilie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi în general frumoasă, dar în continuare rece dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în sud-est, unde vor fi posibile ploi slabe. Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, dar şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, cu rafale, în general, de 55-65 km/h, iar în rest va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între minus 6 grade Celsius în depresiunile intramontane şi 7-8 grade Celsius pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţă, iar noaptea pe arii restrânse se va produce brumă.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi cu valori termice diurne apropiate de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 16-18 grade Celsius, iar cea minimă de 2-4 grade Celsius, mai scăzută în zona periferică.

De joi cresc temperaturile

Joi, 14 aprilie, conform ANM, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi în toate regiunile. Meteorologii anunţă că valorile termice diurne vor deveni uşor mai ridicate decât cele normale ale perioadei, însă dimineţile vor fi reci, cu precădere în centrul ţării. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în a doua parte a nopţii în nord-vest, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări la altitudini mari la munte, iar ziua trecător în estul şi sud-estul teritoriului. 

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 21 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 5 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 8-10 grade Celsius în Dealurile de Vest şi pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţă, iar noaptea, pe arii restrânse în Transilvania, în special în estul regiunii, se va produce brumă.

În Capitală, spun meteorologii, vremea se va menţine frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 5-7 grade Celsius, mai scăzută în zona periurbană.

Vineri ninge la munte

Vineri, 15 aprilie, vremea se încălzeşte şi mai mult, însă la munte, spre seară, se anunţă lapoviţă şi ninsoare. Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 25 grade Celsius. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord, în vest şi în centru unde, mai ales după-amiaza, pe alocuri vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. 

Noaptea, înnorările vor fi mai persistente şi va ploua local în jumătatea de nord-est, iar în restul teritoriului cerul va fi parţial noros, iar ploile izolate; la altitudini mari la munte vor fi şi averse de lapoviţă, măzăriche şi ninsoare. Vântul va avea intensificări locale în zona montană înaltă şi în regiunile estice şi trecător, pe arii restrânse, în rest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade Celsius.

În Bucureşti, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii când va creşte probabilitatea de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23-24 de grade Celsius, iar cea minimă de 8-10 grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

LIVE TEXT Război în Ucraina, ziua 49. Zelenski: În 48 de zile, armata rusă a pierdut mai mulţi soldaţi în Ucraina decât cea sovietică în 10 ani de război în Afganistan

 

Premierul Ciucă, lăsat în ofsaid de Ciolacu şi Kelemen

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite