Penuria de medicamente s-a acutizat: delăsarea statului ar putea cauza decese. Apelul farmaciștilor

0
Publicat:

Medicamentele din programele naționale – care se eliberează gratuit sau compensat pacienților cu boli grave – au dispărut cu totul din farmacii. Motivul: statul nu și-a plătit datoriile de la sfârșitul primăverii.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

De aceea, blocajul s-a extins pe întreg lanțul de aprovizionare, iar cei care suferă cel mai tare sunt pacienţii oncologici, dar şi cei care au fibroză pulmonară – printre ei, mulți copii.

Nici farmaciile, nici distribuitorii și nici producătorii nu mai pot și nici nu mai vor să crediteze statul și să cumpere pe banii proprii medicamentele din programele naționale. Ultimele facturi plătite de stat au fost cele aferente lunii mai, iar, de atunci, farmaciile au tot cumpărat medicamente decontate pentru pacienții cronici și oncologici fără a putea să-și recupereze sumele investite, explică pentru „Adevărul“ Beatrice Speteanu, farmacistă şi preşedintă a Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor.

„Suntem la 120 de zile distanță”

„Tot ce s-a primit ca bani a fost închiderea, luna aceasta, a unei facturi din mai. Și aceea pe bucăți. Și noi suntem deja la 120 de zile distanță. Medicamentele din Programele naționale sunt cele mai problematice. La unii furnizori avem și termen de plată de 60 de zile, 90 de zile și se tot întârzie“, mai spune farmacista.

Pentru aceste întârzieri, farmaciile sunt penalizate, adaugă aceasta. Multe dintre farmacii refuză să mai cumpere medicamente foarte scumpe cum sunt cele pentru fibroză chistică, o boală genetică prezentă încă de la naștere.

Sunt și depozite care blochează farmaciile, tot din pricina facturilor neplătite, iar acestea nu se mai pot aproviziona cu niciun medicament, fie el din programele naționale sau nu, nici ieftin și nici scump. „Cei mai afectați sunt pacienții care au nevoie de medicamente scumpe. Pentru că, dacă eu, ca farmacie, am o limită de 100.000 de lei la un depozit, nu pot să cumpăr un medicament de 80.000 de lei ca să dau unui singur pacient, când, de acești bani, pot să iau mai multe medicamente, pentru alte tipuri de boli, tot cronice, dar nu boli grave. Acești pacienți suferă cel mai mult pentru că noi nu ne mai permitem să aducem acele medicamente“, explică Beatrice Speteanu.

„Avem pacienți din toată țara”

Dacă au alternativă acești pacienți? Nu! „Deja se plimbă între farmacii, în condițiile în care nu foarte multe farmacii vindeau medicamente scumpe și rare. Le spunem: «Încercați și la farmacia X» și ne răspund că au fost deja acolo. Și noi avem pacienți din toată țara, deja. Subliniez: din toată țara. Vin și din Sibiu, și din orice oraș“, atrage atenția farmacista.

Speteanu mai spune că are colegi farmaciști care, pentru a putea rezista, au făcut credite la bancă, dar că și această metodă s-a epuizat. Farmaciștii au avut discuții cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cea care, teoretic, gestionează programele naționale, precum și cu Ministerul Sănătății și că au primit promisiuni de deblocare a situației. „Ultima întâlnire a fost în septembrie. Ne-au spus că se va rezolva, că va fi bine, că vom găsi împreună soluții. Noi, farmaciile, nu avem ce soluții să găsim, decât să continuăm cu creditele, ori asta nu se mai poate. Ulterior, am aflat că banii care vor veni pentru plăți acum sunt cei care vor fi luați din trimestrul IV. Deci, dacă se vor lua bani din trimestrul IV pentru a fi plătite datoriile la zi, asta înseamnă că în trimestrul IV va fi și mai rău. Deja din noiembrie nu vor mai avea bani de nimic“, avertizează farmacista.

În fapt, banii din asigurările obligatorii de sănătate nu se adună în buzunarul Casei, ci în cel al Ministerului de Finanțe. Iar pentru orice sumă, Casa trebuie să trimită hârtii justificative, iar banii vin când vin.

Potrivit lui Speteanu, e foarte greu pentru farmaciști să le spună oamenilor în față că nu au medicamentele pe care ei le caută cu disperare: „Le spunem să mai caute și în alte părți“.

Spitalele trimit la farmacii

Situația este critică și în multe spitale, fie că sunt de stat, fie că sunt private, pentru că nici acestea nu și-au primit banii și astfel ajung în farmacii pacienți cu rețete de citostatice care ar fi trebuit eliberate de farmaciile din spital, dar pe care aceștia, acum, le cumpără. Iar în ultima vreme au fost foarte multe astfel de rețete, potrivit lui Speteanu: „Pacienții erau trimiși de spital. Noroc că era vorba de citostatice destul de ieftine, de 100 de lei fiola, și aveau nevoie de 3-4 fiole. Veneau direct din spital, ne sunau să ne întrebe dacă avem și veneau“.

Într-un comunicat trimis presei la finalul lui august, CNAS anunța că situația plăților restante s-a rezolvat la nivelul Guvernului și că a fost aprobat un memorandum de suplimentare a sumelor pentru decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor compensate şi gratuite şi materiale sanitare, inclusiv pentru programele naţionale de sănătate şi cele care fac obiectul contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat, cu termen de plată în luna septembrie. „Mulţumesc Ministerului de Finanţe pentru întreg suportul şi pentru demersurile făcute pentru deblocarea situaţiei. CNAS va continua dialogul cu toate instituţiile implicate în finanţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, i-am rugat pe colegii mei să facem toate eforturile necesare şi să lucrăm cât va fi necesar pentru a face plăţile cât mai rapid posibil“, a transmis la acea dată preşedintele CNAS, dr. Andrei Baciu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite