Patru români au mâncat la un restaurant din Thassos și au plecat fără să plătească. „Merită dați la pescăruși pe post de biscuiți!”
0Un restaurant cunoscut din Thassos a ales să posteze pe rețelele de socializare gestul unor români care nu și-au plătit consumația.
Suntem în plin sezon de vacanțe, iar românii au luat cu asalt, și anul acesta, Grecia. Iar una dintre insulele unde se vorbește deja foarte mult românește este Thassos. Nu toate lucrurile sunt însă unde fericite din acest punct de vedere, mai ales când vorbim despre imaginea țării noastre.
Un incident petrecut la un restaurant din Thassos îi are în prim plan pe turiști români. Reprezentanții restaurantului au postat pe pagina de socializare faptul că patru români au mâncat în restaurant și au plecat fără să plătească nota.
Postarea a fost distribuită chiar pe un forum dedicat românilor care merg în insula Thassos.
”Dacă îi cunoaște cineva sau stă la cazarea lor, vă rog să-i anunțați că au uitat să-și plătească factura!!!!!!
Este complet de înțeles de ce se fac greșeli din cauza consumului de căldură și alcool dar este bine să le corectezi.
Mulţumesc, domnule”.
Postarea a stârnit reacția internauților, în special cei români, care au condamnat masiv gestul românilor.
”Cât de nesimțit și de prost sa fii sa îți bați joc de munca oamenilor! Sa le fie rușine!”, a comentat un român.
”Ce bătaie merită ăștia.. să mergi ca un rupt de foame și nu doar peste hotare, oriunde, să îți bați joc de munca depusă de oamenii de acolo, care doar ei știu câtă muncă depun zilnic. Beautiful Alice Restaurant in Aliki Thassos, sper ca ați anunțat poliția,nu? Ăștia merită dați la pescăruși pe post de biscuiți! Dar probabil ca le vor da pescărușii lor de mâncare de milă”, a comentat alt român.
”Asa traiesc unii, înseland. Nu au pic de demnitate. Trebuie achitat pe loc consumatia,pentru a evita astfel de incidente. Să vedem mai pleaca atata lume în vacante”.
”Dacă nu apar repede cu banii ăștia merită puși la casa de bilete la ferry și pe fiecare ferry, barem să ajungă vedete. O să preia fotografiile si vreo televiziune și asa ajung să ii cunoască toată lumea”.