Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de Covid-19 din România

0
0
papa francisc

Chiar de ziua sa onomastică, pontiful a trimis diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecţie cu noul coronavirus din România. Alte materiale sanitare au fost trimise în aceeaşi zi de Sfântul Părinte în Italia şi Spania.

Materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a papei (Elemosineria Apostolică). În ciuda dificultăţilor de aprovizionare de pe piaţa medicală internaţională, prelatul a reuşit să colecteze pentru bolnavii din România cinci ventilatoare pulmonare – două fiind de ultimă generaţie -, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2 şi 5000 de măşti sanitare. Cantitatea acestora este, fără îndoială, insuficientă în faţa necesităţilor dar, în condiţiile actuale, orice mic ajutor poate să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte, conform vaticannews.va 

În mod semnificativ, gestul papei Francisc a fost anunţat în ziua unui Sfânt foarte venerat în România, Sfântul martir Gheorghe, ”purtătorul de biruinţă”, pontiful argentinian primind la botez numele Mario, dar şi Jorge (Gheorghe). Într-o scurtă declaraţie pentru Vatican News, filmată cu telefonul mobil printre camioanele cu echipamente, cardinalul Krajewski s-a oprit câteva secunde ca să ne spună că ”aceste ventilatoare medicale pleacă acum spre România ca un semn, o îmbrăţişare din partea Sfântului Părinte în această situaţie dificilă pentru lumea întreagă. Sfântul Părinte transmite acest mesaj cald, puternic chiar în ziua onomasticii sale”. ”Un semn foarte frumos”, a continuat prelatul, ”care vine într-o zi specială, o zi în care, iată, Sfântul Părinte nu primeşte, ci face cadouri pentru ceilalţi”.

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de Covid-19 din România

Echipamentele medicale pleacă din Cetatea Vaticanului mai întâi spre Milano pentru ca de acolo, cu sprijinul logistic al ambasadorului României în Italia, George Bologan, să ajungă sâmbătă la Bucureşti. Din capitală, prin grija destinatarului oficial, episcopul Iosif Păuleţ al diecezei romano-catolice de Iaşi, materialele medicale vor fi preluate şi înmânate beneficiarului final, autorităţile sanitare din Suceava. 

Din voinţa papei Francisc, cele cinci ventilatoare pulmonare sunt destinate bolnavilor de Covid-19 aflaţi în terapie intensivă la Spitalul din Suceava. Prin episcopul diecezei de Iaşi, papa Francisc transmite totodată direcţiunii spitalului, personalului medical şi, în special, celor bolnavi că este aproape de ei cu rugăciunea sa şi le împarte cu afecţiune Binecuvântarea apostolică, semn al doritelor ajutoare şi mângâieri cereşti.

Tot joi, două ventilatoare şi diverse echipamente medicale au plecat din Cetatea Vaticanului şi vor ajunge la spitalul din Lecce, în sudul Italiei, şi trei, la Madrid, capitala Spaniei.

Potrivit datelor oficiale comunicate de Grupul de comunicare strategică al guvernului de la Bucureşti, până la această oră, numărul general de infectări în România este de aproape 10.000 de cazuri, din care 527 bolnavi au murit. Aproape 300 de pacienţi se află la terapie intensivă, în timp ce peste 2.400 de persoane s-au vindecat. În acelaşi timp, aproape 13.000 de persoane se află în carantină instituţionalizată, iar alte 41.000 sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală. La momentul publicării acestor date, au fost prelucrate mai mult de 106.300 de teste la nivel naţional.

Pandemia de Covid-19 a modificat radical activitatea şi în Cetatea Vaticanului, Piaţa şi bazilica Sfântul Petru fiind închise pentru pelerini şi turişti din 10 martie. Mai multe evenimente programate în lunile martie, aprilie şi mai au fost amânate. De asemenea, călătoria apostolică a papei Francisc în Malta, programată să aibă loc la 31 mai a.c. a fost amânată pentru o dată ce urmează să fie stabilită, astfel că vizita papei în România de anul trecut rămâne, până acum, ultima sa călătorie într-o ţară europeană.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri