Oana Geambașu, doctorandă la Harvard în domeniul sănătății publice: „Întotdeauna adaptez ceea ce învăț la sistemul din România”. Cum vrea să contribuie la reformarea domeniului
0„Adevărul” vă prezintă povestea Oanei Geambașu, prima româncă care urmează studiile doctorale de sănătate publică la Universitatea Harvard, după ce anterior a lucrat în Guvernul României și a pus umărul la schimbarea legislației în domeniul sănătății.
Oana Geambașu face parte din categoria studenților români care nu urmăresc doar să acumuleze cunoștințe și să se perfecționeze la cele mai bune universități din Occident, ci în continuare este interesată de ce se întâmplă și în plan intern, cu planuri pe termen lung privind România.
În prezent este primul român care ajunge doctorand la Harvard T. H. Chan School of Public Health, evaluată ca fiind cea mai bună universitate în domeniu din lume, după ce anterior a făcut parte dintr-o echipă guvernamentală din România, a participat la modificarea legislației în domeniul sănătății și a scris programe în această zonă, care are intenția de a reveni în România pentru a contribui la reformarea sistemului de sănătate.
Cum ați ajuns la Harvard? Ce v-a determinat să mergeți pe această cale: a fost un plan sau o reorientare de context?
Sunt doctorand al Harvard School of Public Health, școala de sănătate publică desprinsă din școala de medicină a Universității Harvard. Nu mi-am închipuit vreodată că voi ajunge aici. Dacă m-ar fi întrebat cineva în urmă cu 15, 20 de ani dacă voi face acest lucru, nu mi-ar fi trecut prin cap că o să ajung să fac un master în politici publice la Harvard, apoi un doctorat în leadership în sănătate publică.
Acum 16 ani, fiica mea s-a născut cu o malformație cardiacă extrem de complexă și a avut nevoie de intervenții în mai multe centre din lume, iar Boston Children’s Hospital a fost singurul centru care a avut deschiderea să primească un caz atât de complex pentru o corecție a malformației. Experiențele din România, Germania, unde a fost supusa primelor două intervenții, și Statele Unite, unde au avut loc următoarele intervenții, au fost momente în care mi-am dat seama cât de mari sunt diferențele dintre sistemul nostru de sănătate și cele unde a primit ajutorul de care avea nevoie, și mai ales că „se poate” ca un stat să aibă un sistem de sănătate performant. De atunci, gândul că în viitor aș putea face ceva, fără să știu exact ce, pentru a aduce exemplele de bune practici din Statele Unite sau Germania și să implementez în România a fost permanent ceea ce mi-a ghidat deciziile în viața. Sincer, părea mult mai simplu în teorie.
O perioadă am lucrat la diverse planuri pentru a îmbunătăți accesul la serviciile de sănătate în România și a ajuta pacienții să primească îngrijirile medicale de care au nevoie. Am fost parte din două administrații din Ministerul Sănătății, având funcția de consilier ministru și am lucrat la dezvoltarea de politici de sănătate publică. În timpul acesta am înțeles, din interiorul ministerului, că nu este atât de simplu pe cât pare din exterior. Este simplu să ai o idee, și oricât de bună și utilă este soluția, este infinit mai greu să o implementezi.
Printre proiectele la care am lucrat se numără dezvoltarea programul de screening auditiv neonatal, pentru ca toți nou-născuții să aibă acces la testarea auzului la naștere, ceea ce am învățat în SUA că se întâmplă și era deja pe agenda asociațiilor profesionale și a pacienților de mult timp. Eu doar am adus un aer proaspăt în proiect și am pus umărul la dezvoltare și implementarea eficientă. Apoi programul de îngrijiri pentru accidente vasculare cerebrale, unde cu ajutorul experților am reușit să conduc implementarea acestui proiect astfel încât să oferim medicilor posibilitatea de a oferi pacienților serviciile medicale necesare atunci când sunt diagnosticați cu AVC.
Sună simplu, dar munca din spatele unei politici de sănătate publică este uneori sisifică. După aproape 2 ani în ultimul mandat, mi-am dat seama că nu pot să continui așa, trebuie să existe o modalitate prin care să îmi simplific munca, să fiu mai eficientă, mai rapidă. Am aplicat pentru master în politici de sănătate publică la Harvard, am fost acceptată și mi-a fost oferită o bursă de studiu din partea Universității Harvard. Ulterior, am primit bursa Fulbright din partea Departamentului de Stat al Statelor Unite, pentru a studia în SUA și aduce înapoi acasă informația acumulată aici.
Programul a început în august 2020, dar în februarie deja ne confruntam cu pandemia. Cum granițele erau închise, programul a început online și am profitat pentru a accepta oferta de a coordona studiul pan-european comandat de Comisia Europeană cu privire la efectele pandemiei în țările membre. Am fost în Germania o perioadă, iar apoi, când în sfârșit s-au deschis granițele, am reușit să ajung aici. Am finalizat masterul în politici de sănătate publică. Am lucrat o perioadă ca cercetător și instructor în cadrul Universității în cadrul zonei de inovație și antreprenoriat cu impact social. Am pornit de la a înțelege cum putem să construim afaceri, start-up-uri în sănătate și acestea să aibă un impact social. Practic, să existe o îmbinare cât mai armonioasă între a dezvolta o afacere și a ajuta populația, apoi am tradus aceste informații în lecții pentru studenții de la Harvard. În iulie 2023 am început un doctorat executiv, leadership în sănătate publică. Aș putea să spun că este o reorientare ca urmare a parcursului vieții mele, dar nu este o întâmplare că mă aflu aici. Există mult efort depus cu intenție de-a lungul ultimilor 15 ani din viața mea pentru a ajunge în acest program de doctorat.
După această perioadă petrecută în Statele Unite, ne puteți spune cum se deosebește sistemul de sănătate de acolo de cel din România? Și ne referim la abordare, direcții de dezvoltare, tehnică și așa mai departe.
Sistemele sunt foarte diferite. Sistemul american e majoritar privat și foarte fragmentat. Există foarte multe instituții, entități, organizații sau spitale care funcționează independent. Chiar dacă în SUA cheltuielile în sănătate ca procent din PIB sunt cele mai mari din lume (18% față de aproximativ 6% în România), există o risipă imensă, de aproximativ 30% din aceste fonduri. Fragmentarea, asigurările private, dependența asigurărilor de un angajator, lipsa transparenței în înțelegerea costurile serviciilor medicale sau o fluctuație foarte mare a prețurilor serviciilor, fac ca sistemul de sănătate să fie complicat de navigat în SUA. Sistemul poate fi excelent sau complet inexistent și depinde enorm de factorul geografic si cel financiar.
De exemplu diferă de la stat la stat, în statul în care mă aflu eu, Massachusetts, este obligativitate legală să ai asigurare de sănătate, dar în Texas nu există. Daca ai o asigurare bună sau suficiente resurse financiare, poți accesa servicii medicale foarte bune. Din fericire Medicare si Medicaid, asigurările de sănătate de stat, sunt o plasă de siguranță pentru populația la risc, dar nici pe departe suficient de larg răspândite.
Cum ar putea fi aplicat tot ceea ce învață un student român în Statele Unite, pe zona serviciilor medicale, în cazul în care s-ar întoarce acasă și vrea să pună umărul la o reformă a sistemului de sănătate?
Cred că România este într-un moment foarte bun pentru a trece la un alt nivel, în care sistemul de sănătate să ofere pacienților ceea ce au nevoie, ceea ce li se cuvine și ceea ce este normal să primească. Spun asta din mai multe motive. Primul este că avem foarte multe fonduri care vin prin programele europene prin PNRR-ul și Programul Operațional de Sănătate. Trebuie să îi absorbim inteligent pentru a putea să-i direcționăm unde este nevoie. Al doilea este că sunt din ce în ce mai mulți oameni – pacienți și personal clinic – care își doresc o schimbare. Vrem, știm că merităm și începem să credem că putem să schimbăm lucrurile.
În primul rând, ceea ce pot aduce eu în România este informația tehnică care explică felul în care funcționează un sistem de sănătate și care sunt soluțiile pentru a implementa îmbunătățiri. Iar întotdeauna adaptez ceea ce învăț la sistemul din România. Proiectul de disertație în cadrul masteratului a fost o analiză sistemică a cauzelor mortalității evitabile și tratabile în România. De ce murim în România și ce măsuri am putea lua pentru reduce cauzele mortalității evitabile și tratabile. Așadar, partea tehnică ar fi unul din lucrurile pe care le aduc, înțelegerea felului în care funcționează sistemul și cum funcționează alte sisteme. Cum s-au făcut reforme, cum s-au făcut anumite transformări, care sunt modelele de bune practici. Avantajul meu e că am lucrat în Guvern și Parlament o perioadă destul de lungă și înțeleg exact cum funcționează sistemul de stat , ce nevoi avem și ce ar putea să funcționeze în România. Și, în primul rând, sunt mama unui pacient cu o problemă gravă de sănătate. Înțeleg ce înseamnă să fii în poziția în care nu poți accesa serviciile de care ai nevoie.
Al doilea lucru pe care îl voi aduce este înțelegerea implementării acestor soluții. Foarte mulți oameni au multe idei extraordinare, dar problema pe care o avem la nivel global este implementarea. Cum aducem aceste soluții, despre care știm că, din punct de vedere științific, sunt excelente, să fie implementate eficient. Aici e o ramură pe care o studiez în cadrul doctoratului. Până la finalul acestui program, în 2026, voi ști cum pot să preiau modele de bune practici, să dezvolt soluții tehnice și să le implementez într-un mod eficient.
Planul de revenire în țară e unul deja orientat: consultanță la stat sau în zona privată? Pentru că și acum, odată cu PNRR-ul, observăm atât consultanță privată, cât și nevoia de nou personal la stat.
Pentru mine, în acest moment, orice efort pot să depun pentru a ajuta în România este o mare bucurie. Este mult mai simplu să integrez ceea ce învăț aici, pentru ca există o bună înțelegere a proceselor, lucrurile sunt simplu de împins. Dar scopul meu este să învăț cum pot să întorc situația în care s-a aflat fiica mea, Sonia, acum 16 ani. Cum putem să schimbăm răspunsul sistemului din “nu se mai poate face nimic”, în „te putem ajuta”, atât timp cât în alte țări se poate. Asta îmi doresc, indiferent care este calea pentru acest lucru: mediul public sau mediul privat. Îmi doresc ca după cei cinci ani de studiu la Harvard, doi de masterat și trei de doctorat, să pot întoarce această frază pe care am auzit-o eu, dar pe care o aud mulți alți pacienți: „nu se poate, nu se poate face nimic”. Uneori chiar nu se poate, dar de multe ori sunt rezistențe sistemice. Atât pacienții, cât și medicii și-ar dori să le poată depăși, dar sistemul nu-i ajută. Dacă eu pot ajuta sistemul să-i ajute pe pacienți, atunci nu contează mediul (n.r. – privat sau la stat) din care o fac.
Când ar urma să fie finalizate studiile doctorale?
2026. Mai e un drum lung. Doctoratul meu este un doctorat executiv de leadership în sănătate publică, ceea ce înseamnă că de la jumătatea celui de-al doilea an și până la finalul celui de-al treilea an voi avea posibilitatea să dezvolt și implementez un proiect cu o instituție-gazdă. Instituția-gazdă va fi în România în mod cert. Nu am stabilit încă, dar în mod cert voi face acest proiect pentru România. Vreau să folosesc această perioadă de un an și jumătate în care voi avea acces nelimitat la resursele pe care le oferă Universitatea Harvard, la tot ce înseamnă membri ai facultății, în beneficiul României. Îmi doresc ca la finalul proiectului pe care îl voi dezvolta să avem un pilot care să arate că sistemul de sănătate din România poate fi îmbunătățit pe parcursul vieților noastre. Vreau să arăt că se poate. Am speranța ca voi găsi deschidere în România pentru a face proiectul și pentru a implementa soluții.
Credeți că poate fi îmbunătățit sistemul legislativ, pentru a nu mai fi tergiversate demersurile în zona de sănătate? Și avem exemplul spitalelor regionale. Cum ar putea fi mișcate lucrurile mai rapid.
Una dintre problemele importante în sistemul public din România este întreruperea proiectelor odată cu schimbarea conducerii. Pentru a asigura continuitatea și rezolvarea birocratică, e imperios necesar ca noua conducere să facă un pas în spate și să evalueze teoretic și tehnic proiectele și să vadă care pot fi preluate și care nu. Și știu din experiența în Ministerul Sănătății, când lucruri la care am lucrat eu au fost blocate sau anulate. Astfel, ajungem să mergem în roată, să pedalăm în gol.
O altă problemă este că nu există transparență instituțională. Nu prea există date și colaborare. În politicile de sănătate ai nevoie de date. Iar noi nu le avem. În Statele Unite poți accesa informații la nivel granular și să faci analize. Plus că tot ce înseamnă sistemul de sănătate e subdimensionat în România. Există un volum mare de lucru per om, mult mai mare ca în Statele Unite.
Nu știu care e situația acum la spitalele regionale. Eu în 2016 am lucrat la planurile regionale pentru a accesa fonduri. Din 2016 până acum nu am mai avut contact cu proiectele. Și mai avem și legislația, unde știm foarte bine că sunt anumite termene care trebuie respectate, există diverse întârzieri, precum contestațiile. Pentru a face lucrurile să funcționeze, trebuie să existe colaborare și fie respectate termenele în fiecare caz.
Sunteți pe lista Consiliului Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie a ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Ce activitate o să aveți acolo alături de ceilalți 23 de experți români?
Am împărțit expertiza și avem grupuri de lucru. Pe de o parte, vom putea propune politici, strategii și direcții pe zona de sănătate, cum e cazul meu și al colegilor din acest domeniu. Sau putem evalua propuneri ale Guvernului, care ne sunt înaintate. Nu am primit încă o temă pentru o expertiză tehnică din partea Guvernului. Am explorat noi, în cadrul grupului, câteva idei pe care le putem propune. La Harvard suntem trei sau patru care ne dorim să facem lucruri pentru România. E un coleg de la Medical School care a câștigat un grant de la MCID și urmează să dezvolte un proiect de cercetare cu o instituție din România. Suntem mulți care vrem să ne aducem expertiza și sunt încântată că MCID a adus aceste oportunități și le-a prezentat atât de clar.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește implicarea civică, pentru că am văzut că ați fost foarte activă pe această zonă, pe ce anume v-ați axat?
În principal a fost vorba de acces la servicii de sănătate necesare pentru copii care s-au născut cu probleme de sănătate asemănătoare cu ale fiicei mele. Pentru că era o zonă în care deja știam cum funcționează sistemul, am ajutat copii să ajungă în centre de tratament din străinătate, la spitale din Statele Unite, din Germania, am militat pentru ca pacienții români să aibă acces la servicii medicale.
Legislația pe care am schimbat-o în România sau la implementarea căreia am ajutat pornește tot de la o problemă a fiicei mele: primul program universal de screening auditiv pentru nou-născuți făcut în România. Toți copiii născuți în maternități vor fi testați auditiv înainte de a pleca acasă, știind dacă aud sau nu. Fiica mea nefiind testată, nu am știut până târziu că nu aude.
Se încarcă comentariile...
