O româncă își deschide cofetărie în Marea Britanie. Cu ce prăjituri delicioase vrea să facă senzație

0
Publicat:

O română în vârstă de 27 de ani, mamă a doi copii, va deschide, în aprilie, o cofetărie în centrul orașului Colchester din Anglia, potrivit Gazette Standard, citată de jurnalemigrant.com.

Desert. FOTO Shutterstock
Desert. FOTO Shutterstock

Localul „Bella’s Patisserie”, situat pe Sir Isaac’s Walk, în Colchester - UK, va fi inaugurat în mai puțin de două săptămâni și promite amatorilor de dulciuri prăjituri delicioase și produse de patiserie imediat după deschidere.

Eram o mamă care stătea acasă și făceam mereu torturi

Isabela a plecat din România în Colchester împreună cu soțul ei, Florin, în anul 2014. Anterior, românca a lucrat în industria ospitalității și în domeniul asistenței medicale.

Pasiunea pentru patiserie și cofetărie a descoperit-o în perioada în care a fost însărcinată.

„Ne-am gândit să deschidem afacerea la un an după ce am avut a doua fetiță. Eram o mamă care stătea acasă și făceam mereu torturi, dar nu sunt torturi obișnuite – ele se numesc entremets (nr deserturi clasice franțuzești)”, a explicat Isabela, pentru sursa citată. 

Mai complex decât un tort obișnuit, entremetul, creație a cofetarilor francezi, este format din straturi de blat, „mousse” (o cremă obținută din smântână, ouă și zahăr care sunt mixate împreună) și „ganache” (o glazură sau umplutură pentru produsele de patiserie, făcută din ciocolată și smântână).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite