Noi metode de țeapă prin telefon în numele Poliției de Frontieră și Revolut. DNSC avertizează să nu furnizați date personale
0Noi tentative de fraude telefonice vizează cetățenii din România. Infractorii se prezintă drept ofițeri ai Poliției de Frontieră sau reprezentanți ai companiei Revolut și încearcă să obțină date personale și financiare prin metode înșelătoare, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit DNSC, mai mulți cetățeni au fost contactați de pe numere necunoscute și au ascultat un mesaj preînregistrat în limba engleză, care anunță că persoana ar fi implicată într-un dosar gestionat de Poliția de Frontieră.
Mesajul preînregistrat susține că datele personale ale apelatului ar fi fost furate și solicită apăsarea unei taste pentru a vorbi cu un presupus „ofițer de caz”.
În realitate, este vorba despre o tentativă de phishing telefonic prin care atacatorii încearcă să obțină informații sensibile, precum CNP, date bancare sau coduri de autentificare.
Poliția de Frontieră Română a transmis că instituția nu contactează telefonic cetățenii pentru a comunica implicarea într-un dosar și nu solicită sub nicio formă date personale prin telefon.
Alte cazuri de phishing semnalate în mediul online
Pe rețelele sociale au fost semnalate și alte forme de escrocherie. O utilizatoare a anunțat pe Facebook că a primit un apel care părea că vine de la un reprezentant Revolut. Mesajul anunța o plată de 79 de dolari către Amazon Prime și îi cerea să apese tasta 1 pentru a vorbi cu un „Revolut executive”. În caz contrar, i s-a spus că plata va fi finalizată automat.
Recomandările DNSC către cetățeni
- Nu furnizați date personale sau bancare prin telefon, în urma unor apeluri nesolicitate;
- Nu interacționați cu meniul vocal sau apelantul necunoscut;
- Raportați tentativa autorităților competente.
Pentru mai multă siguranță, este indicat ca utilizatorii să verifice autenticitatea apelurilor prin canalele oficiale ale instituțiilor implicate.