METEO Furtunile violente se mută în sud-estul României. Ce ne aşteaptă

0
0
Vijelii puternice mătură România FOTO Shutterstock
Vijelii puternice mătură România FOTO Shutterstock

Vreme schimbătoare de la o zi la alta. Ne mai bucurăm joi de temperaturi normale, pentru că de vineri, 12 august, se încălzeşte din nou. Meteorologii anunţă în weekend instabilitate atmosferică accentuată.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), joi, 11 august, în ţară, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse slabe în sud-vestul ţării, în partea de nord şi nord-est şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în Moldova, estul Munteniei şi Dobrogea, cu viteze mai mari în prima parte a zilei pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 şi 31 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi  8 grade Celsius în depresiunile intramontane şi 22 grade Celsius pe litoral. În zonele depresionare izolat se va forma ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei, anunţă ANM. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 15 şi 17 grade Celsius.

Vineri se încălzeşte

Vineri, 12 august, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe spaţii mici averse în general slabe şi descărcări electrice în extremitatea sud-vestică a teritoriului şi în cea de nord-est, precum şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat cu uşoare intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 şi 33 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 grade Celsius, mai scăzute în depresiunia, anunţă ANM.

Şi în Capitală, vremea va deveni călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 33 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a nopţii, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18 grade Celsius.

Vreme instabilă 

Sâmbătă, 13 august, furtunile lovesc jumătatea de sud-est a ţării, unde temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Conform meteorologilor, ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar pe spaţii mici va fi posibil să plouă. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în sud-sud-vest, se vor încadra între 24 şi 32 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 grade Celsius, uşor mai mici în depresiuni.

În Bucureşti, anunţă ANM, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor scădea din nou. Temporar vor fi înnorări accentuate şi averse moderate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 28 grade Celsius, iar cea minimă va avea valori cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski afirmă că peste 43.000 de soldaţi ruşi au murit de la începutul invaziei

 

Muncitori străini, deportaţi din cauza neputinţei autorităţilor din România: Povestea unei bone din Filipine 

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite