INSP: 32,1% din cazurile noi din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti şi în alte 4 judeţe
032,1% din totalul cazurilor de COVID-19 confirmate în săptămâna 10 - 16 mai 2021 au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Prahova, Timiş şi Argeş, informează, miercuri, Institutul Naţional de Sănătate Publică.
De asemenea, 34% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Bihor, Cluj şi Alba, potrivit raportului săptămânal de supraveghere al INSP.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor de COVID a fost înregistrat la personal medical.
Totodată 85,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 57,8% din decese au fost la bărbaţi.
De asemenea, 94,9% din persoanele decedate de COVID aveau cel puţin o comorbiditate asociată.