În ce condiţii se înmormântează persoanele decedate de Covid-19. Noul ordin al MS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Bolnavii de COVID pot primi vizite în anumite condiţii din partea familiei sau a unui preot, arată noul ordin aprobat de Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, se modifică procedura în cazul deceselor cauzate de infecţia cu SARS CoV-2. Înhumarea „se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze”.

Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului şi sicriul în care se aşază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine, respectând normele prevăzute de lege.

În privinţa pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistenţă religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, şi cu acordul medicului curant.

În vederea asigurării protecţiei clericului şi a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiţii:

– un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;

– timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;

– clericul poartă echipament complet individual de protecţie asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;

– clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;

– se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte şi după utilizare, cu acordul medicului curant;

– nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Totodată, protocolul prevede că pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleaşi condiţii privind asigurarea protecţiie ca în cazul clericilor, cu menţiunea că în cazul acetuia nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiţi pacienţii cu COVID-19.

În acelaşi context ministrul Vlad Voiculescu a arătat, într-o postare pe Facebook: ”Persoana decedată va putea fi îmbrăcată iar înhumarea/ incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, dar în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine, respectând desigur normele prevăzute de lege".

Acesta a menţionat că sunt modificări la care s-a lucrat în Ministerul Sănătăţii, după un parcurs firesc ce a presupus consultarea a trei comisii de specialitate şi a reprezentanţilor cultelor.

"Ambele mele bunici au decedat acum nici 4 luni. Una dintre ele a trecut prin Covid-19. Ştiu că e greu şi îmi închipui doar cât de greu trebuie să le fi fost celor care nu au putut măcar să îşi ia rămas bun în condiţii normale. Nu trăim însă vremuri normale, iar reglementările au avut rostul lor la vremea respectivă. O spun fără niciun interes personal sau al echipei din care fac parte - reglementările sunt din vremea domnului ministru Bodog (Ordinul 1533/2017) şi al domnului Tătaru (Ordinul 436/2020).

Informaţiile suplimentare pe care le avem între timp despre virus şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ne permit să facem aceste câteva schimbări care să facă lucrurile ceva mai... omeneşti", a conchis Voiculescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite