Esenţialul săptămânii
0766 de mii este numărul de călători care au fost depistaţi anul trecut în trenurile CFR Călători fără legitimaţii sau bilete de călătorie, potrivit datelor citate de cotidianul „Adevărul”.
Autorizaţiile speciale de transport vor fi eliminate
Potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, autorizaţiile speciale de transport mărfuri vor fi eliminate la 30 aprilie.
Ele vor fi menţinute doar în transporturile agabaritice şi bunurile indivizibile. Pentru depăşirea masei autorizate, agenţii economici vor plăti pe lângă amendă şi contravaloarea tarifelor suplimentare, iar şoferilor li se va retrage atestatul, în funcţie de gravitatea faptei.
Firmele au întârzierila plăţile către buget
Peste 340 de companii din România au datorii neachitate la bugetul de stat de aproximativ trei miliarde de lei (peste 700 de milioane de euro), potrivit datelor Fiscului, citate de Incont. Aproape jumătate dintre rău-platnici au conturile blocate pentru o sumă totală de circa 295 milioane de euro. În topul datornicilor se află însă şi câteva companii de stat. Astfel, pe primul loc se situează Compania Naţională a Huilei.
Reportofon
Din păcate, capitalismul românesc e gândit aşa încât dacă nu ungi, nu te pleci şi nu suni pe cine trebuie nu poţi să supravieţuieşti. La noi, capitalismul liberal a trecut dincolo de orice limite (...). E de o mie de ori mai liberal decât în America.
Alexandru Solomon,REGIZOR
La noi: Cu ochii pe norii de cenuşă: traficul aerian a fost reluat
PENSII. De frica şomajului şi a noii legi a pensiilor, românii se pensionează anticipat pe bandă rulantă, relevă o analiză Incont. Potrivit datelor de pe site-ul Casei Naţionale de Pensii, în lunile ianuarie şi februarie numărul celor care s-au pensionat anticipat a crescut cu 7.829 de persoane, în condiţiile în care pe parcursul anului trecut pensionările anticipate scăzuseră cu peste 1.500 de cazuri.
ZBORURI. Situaţia curselor aeriene de pasageri a revenit la normal în Europa, la mijlocul acestei săptămâni, după ce traficul a fost grav perturbat de norul de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan din Islanda. Spaţiul aerian românesc, închis sâmbăta trecută din cauza norului, a fost redeschis de luni (foto mare, dreapta). Un al doilea nor de cenuşă a intrat în România miercuri dimineaţa, dar traficul aerian s-a desfăşurat fără probleme.
RABLE. Guvernul va suplimenta din nou bugetul programului "Rabla", după ce a constatat că au fost distribuite deja 94.000 de tichete valorice din cele 110.000 bonuri alocate pentru casarea vehiculelor uzate, a anunţat miercuri Laszlo Borbely, ministrul Mediului. În două luni, REMAT a casat 63.000 de maşini, aproape dublu comparativ cu întreaga perioadă a anului trecut. La jumătatea lunii martie, bugetul alocat pentru derularea programului „Rabla" a fost suplimentat de Guvern cu 195 milioane de lei pentru un număr suplimentar de 50.000 de vouchere, acordate după ce stocul iniţial de 50.000 de tichete a fost epuizat.
În lume: FBI caută în Canada un român implicat în fraude informatice
ANCHETĂ. Procurorii polonezi vor ca Rusia să explice de ce becurile care semnalizează pista aerodromului de lângă Smolensk par să fi fost schimbate imediat după prăbuşirea aeronavei prezidenţiale poloneze, relatează site-ul postului Radio Polonia. După o zi de la producerea accidentului, un cotidian din Belarus a publicat fotografii în care militari şi poliţişti ruşi schimbau becurile. Ziarul sugera că sistemul de iluminare a aerodromului militar ar fi fost defect.
INFRACTOR. Un român figurează pe lista FBI cu cei mai căutaţi cinci suspecţi de comiterea unor infracţiuni cibernetice (foto mare, dreapta), relatează agenţia Mediafax. Claudiu Virgil Ţurlea (31 de ani) e suspectat de apartenenţă la o reţea căreia i se atribuie fraude în valoare de 4,3 milioane de dolari comise în 2008. Reţeaua este acuzată şi de înşelarea a mii de persoane prin organizarea de licitaţii fictive pe internet. Potrivit FBI, Ţurlea ar putea fi în Canada.
PROBLEME. Toyota cheamă pentru reparaţii 34.000 de automobile cu tracţiune 4x4 comercializate în mai multe regiuni din lume, din cauza unor probleme care duc la derapajul părţii din spate a maşinii în viraje, la viteze mari. Constructorul auto nipon vizează 13.000 de maşini marca Lexus GX 460 şi 21.000 de automobile Land Cruiser. Compania va plăti şi amenda-record de aproape 16,4 milioane de dolari impusă în SUA pentru ascunderea problemelor la pedala de acceleraţie a unor modele.