Daruri de la Regele Mihai I: familia regală a oferit sute de pachete oamenilor nevoiaşi din Săvârşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Mihai I şi familia acestuia le-au făcut un Crăciun mai fericit familiilor dintr-un sat din Arad. Familia regală a fost în vizită la Săvârşin şi a luat cu ea 300 de pachete pentru cei nevoiaşi.

Regele Mihai I, alături de Principesa Moştenitoare, Principele Radu, Principesa Elena şi Principele Nicolae au fost cu două zile înainte de Crăciun în Arad, în satul Săvârşin. Au luat cu ei 300 de pachete pentru oamenii din sat şi din împrejurimi, continuând astfel o tradiţie care există de peste un deceniu, când s-a întors în România familia regală. Imagini din timpul vizitei au fost publicate pe site-ul România Regală.

Familia regală a fost primită de grupuri de colindători şi a asistat la un recital al lui Nicolae Furdui Iancu. Spre seară, familia regală a avut grijă şi de angajaţii şi colaboratorii de la castelul regla şi de la Ocolul Silvic Regal Săvârşin. Regele Mihai I a împlinit anul acesta 92 de ani. Mesajul său pentru români, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a fost concentrat pe viitor şi pe ce are de valoare ţara, dar şi ce-i de schimbat.

„Români, anul care se încheie a fost un timp al realizărilor, în ciuda urmelor crizei economice. Tânăra generaţia arată vigoare şi talent, iar o bună parte învaţă sau lucrează cu cinste şi pricepere în ţări ale lumii. Sectorul privat şi societatea civilă se consolidează. Ţara noastră se îndreaptă către valorile democratice şi ale libertăţii. Din păcate, societatea românească profundă are, uneori, mai multă deschidere pentru valorile ei, decât reprezentanţii ei”, a transmis Regele.

image
image
image
image
image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite