Cum s-au schimbat românii la 34 de ani de la Revoluție. „Ne interesează beneficiile rapide și valorizăm excesiv trecutul”
0Una caldă, una rece - așa putem sintetiza evoluția românilor în ultimii ani. Potrivit lui Daniel David, pe de o parte, ne-am adaptat la cultura occidentală a indivizilor autonomi, dar pe de alta, am ieșit din rândul țărilor orientate spre viitor și am început să valorizăm excesiv trecutul.
L-am întrebat pe profesorul Daniel David, autorul monografiei „Psihologia poporului român” cum s-au schimbat românii la 34 de ani de la Revoluție. Este imposibil de dat un răspuns la această întrebare, deoarece nu există date despre profilul psiho-cultural al românilor din perioada comunistă care să poată fi comparate cu datele ce apar în cartea rectorului UBB despre psihologia românilor.
În schimb, se poate analiza modul în care s-au schimbat două dintre atributele esențiale ale românilor de la momentul apariției cărții – 2015 - și până astăzi. Este vorba despre profilul colectivist/autonom (se referă la măsura în care o cultură încurajează independenţa şi libertatea individului faţă de grupul căruia îi aparţine) și orientarea pe termen lung/scurt (este legată de perioada de timp pentru care oamenii îşi fac planuri şi aşteaptă rezultate şi măsura în care au tendinţa de a sacrifica gratificaţia de astăzi pentru un rezultat viitor).
Cultura occidentală și instituțiile de genul NATO și UE, în care ne-am integrat, au în centru individul autonom, spre deosebire de societatea comunistă dominată de colectivism din care am ieșit în 1989. În acest caz, au existat influențe pozitive și veștile sunt bune. În ceea ce privește orientarea pe termen lung/scurt, veștile nu sunt la fel de bune.
„Suntem în direcția bună”
Adevărul: Cum s-a schimbat profilul psihologic al românilor la 34 de ani de la Revoluție?
Daniel David: S-au schimbat două atribute importante. Unul în direcția bună, altul, aș spune, într-o direcție nu prea bună. Din 2015, când am publicat „Psihologia poporului român” și de când există date, s-a schimbat în direcția bună colectivismul. Este mai scăzut astăzi decât în 2015. Ne apropiem de profilul individului autonom.
Acum, un profil nu este bun sau rău în sine, asta trebuie să fie clar, dar devine bun sau rău în funcție de contextul geopolitic în care se află țara. Și atunci, în condițiile în care noi ne-am integrat în spațiul vestic în care domină individul autonom, pentru noi e foarte bine că ne mișcăm din zona colectivistă în zona indivizilor autonomi. Automat, acesta este un lucru bun. Mai avem încă un pic să ajungem acolo, dar suntem în direcția bună.
Explicați-ne ce înseamnă o cultură colectivistă?
Termenul „colectivist” este un termen psihologic tehnic, fără conotații peiorative sau pozitive. Simplu spus, profilul psihocultural colectivist se referă la o țară/cultură în care societatea este mai mult o sumă de colective, fiecare colectiv fiind creat, de obicei, în jurul relațiilor de rudenie/cunoștințelor-prieteniilor.
Într-o țară/cultură cu un astfel de profil psihocultural, individul exprimă mai ales idei și valori acceptate de colectiv, fără a tinde să se emancipeze prin individualizare și opțiuni personale, diferite poate uneori de cele ale colectivului; printr-o astfel de atitudine individul are însă protecția și suportul colectivului.
O cultură colectivistă este caracterizată de neîncrederea în străini, neîncredere care la români, amplificată de un nivel scăzut de autodeterminare şi spirit civic, aşa cum spuneam, s-a generalizat într-o neîncredere cronică, inclusiv asupra cunoscuţilor.
Prin ce este caracterizată o cultură bazată pe autonomia individului?
Profilul psihocultural alternativ celui colectivist este cel autonom (și termenul de „autonom” este un termen psihologic tehnic). Acesta se referă la țara/cultura în care societatea se creează pe baze comunitare, comunitățile fiind formate din indivizi autonomi, individualizați prin opțiuni uneori diferite de cele ale grupului de origine (ex. familie), care se solidarizează apoi voluntar, pe baza unor valori comune (nu atât pe baza de rudenie/cunoștinte-prietenie), în comunități puternice și altruiste.
Într-un sistem comunitar, prieteniile (și protecția/suportul adus de acestea) apar adesea în baza unor valori comune, nu atât pentru a crea sau a păstra un sistem colectivist mai închis în esența sa.
Sigur că cele două profiluri psihoculturale de organizare a societății nu sunt mutual exclusive într-o țară/cultură (ex. toți sunt „colectiviști” sau toți sunt „autonomi:), dar unul sau altul dintre profilurile psihoculturale este, de obicei, majoritar într-o țară/cultură.
Americani vs români. „Să moară și capra vecinului”
Puteți da un exemplu de cum reacționează cele două tipuri de culturi?
A fost făcut un studiu în care s-a comparat un eșantion american, americanii având un scor mare în ceea ce privește autonomia, și unul românesc, românii având scoruri mici. Oamenii erau puși să coopereze în vederea realizării unor sarcini și în funcție de performanța lor, urmau să fie recompensați. Cum s-au comportat americanii? Observau cine e mai performant și îi susțineau pe cei mai buni în ideea că câștigul comun era câștigul fiecăruia în parte. Eșantionul românesc: cum apărea cineva care era mai performant, membrii grupului îl pedepseau și îl trăgeau înapoi. Vedem astfel cum o cultură colectivistă nu înțelege că succesul unuia din grupul nostru se vă răsfrânge asupra întregului popor.
„Cam așa arată România astăzi”
Care este celălalt atribut important despre care vorbeați?
Pe alt indicator, orientarea pe termen lung, eu cred că lucrurile nu arată bine prin prisma, repet, a contextului în care ne aflăm. Adică România, în 2015, era o țară care avea o orientare pe termen lung ușor dominantă. O societate care este orientată pe termen lung este focalizată în prezent, adică vrea beneficii în prezent, valorizează trecutul, dar totuși miza mare este că se pregătește foarte bine pentru viitor, pentru provocările care o așteaptă.
Cum se manifestă o astfel de societate?
O astfel de societate investește mult în educație, înțelege că pentru a se pregăti față de ce urmează să vină, deoarece înțelege că are nevoie de oameni bine educați. România avea un scor de 52 în 2015, deci era în acea clasă de țări orientate spre viitor. Nu era un scor foarte mare, dar totuși, eram în clasa respectivă.
S-a schimbat ceva?
Nu numai că a scăzut scorul, dar ne-am mutat în cealaltă categorie de țări. Suntem orientați pe termen scurt. Asta înseamnă că ne interesează beneficiile rapide în prezent. Începem să valorizăm extraordinar de mult trecutul, care devine normativ, devine punct de referință, intră într-o mitologie și într-un limbaj social. Și începem să nu mai fim focalizați pe viitor, începem să așteptăm cumva să treacă de la sine eventualul pericol pe care-l aduce viitorul. Cam așa arată România astăzi.
Nostalgici după comunism
În acest fenomen de valorizare a trecutului se înscrie, probabil, și rezultatul sondajului de opinie INSCOP, publicat zilele trecute, care arată că aproape 50% dintre români cred că se trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Cum se poate explica acest lucru?
Cred că oamenii nu înțeleg ce înseamnă comunism. Trebuie văzut cât de stabilă este această atitudine. Cred că ar fi răspunsuri diferite dacă ai întreba pe cei care efectiv au trăit în perioada respectivă în comparație cu cei care cunosc perioada din povești. Oamenii văd în același timp în prezent o bunăstare, dar apare și o polarizare, astfel încât unii simt că au pierdut din această schimbare, și văd că altora le merge foarte bine, că au o bunăstare crescută. Văzând această discrepanță, la ce te poți reîntoarce? Te poți reîntoarce la perioada în care nu era o diferență mare între oameni. Este drept că eram cam toți săraci sau la un nivel mediu. Și atunci, eu cred că e și o chestie psihologică, sunt mai mulți factori: lipsă de informație, supărări pe prezent, neînțelegerea situației din trecut.
Dacă aș vedea un senior, repet, care a cunoscut bine perioada comunistă și vede situația lui ca fiind o situație pierzătoare, adică a pierdut, ca să spun așa, nu este un câștigător al trecerii la democrație, mai că aș înțelege de ce are atitudinea asta. Dar când văd tineri, însă care n-au trăit perioada respectivă, o știu din povești, acolo este o problemă, acolo lumea trebuie să vină, să-i educe, să le amintească ce a fost perioada respectivă și că oricât de rău este răul din prezent nu se poate compara cu răul de atunci.
Erați elev de liceu la Revoluție, cum ați perceput schimbările de atunci?
Eu am primit Revoluția cu bucurie. Eram în clasa a X-a sau a XI-a la Revoluție, am simțit o schimbare, un plus de libertate. Eu am văzut toate acele schimbări ca oportunități. Eram în generația care încă nu era formată după tiparele comuniste. Cred că le-a fost foarte greu celor care deja terminaseră școala și erau în câmpul muncii sau erau studenți, fiindcă viața lor era deja formatată pe modelul de atunci. Știau unde vor lucra, știau că de acolo vor ieși la pensie, știau că vor primi o locuință, știau că nu sunt mari diferențe între oameni etc. Stilul meu este să văd oportunități în situații neclare. Când ceva e neclar înseamnă că eu pot avea o contribuție la clarificare. Când ceva este neașezat înseamnă că-l pot așeza și cum vreau eu. Eu nu mă tem de aceste lucruri, dar sunt oameni care au aversiune la impredictibilități, la lucruri neașezate, se tem, așteaptă să treacă și apoi își dau seama că a trecut viața sau situația pe lângă ei.
Se încarcă comentariile...
